Constanteanul DANIEL FLOREA si-a mutat VALIZA la AVAS
Constanteanul DANIEL FLOREA si-a mutat VALIZA la AVASFostul preşedinte al Curţii de Arbitraj pentru Fotbal, care l-a absolvit pe Gigi Becali de orice vină şi a anulat sancţiunile dictate împotriva Stelei în cazul „Valiza", s-a folosit de notorietatea dobândită în războiul cu Mircea Sandu pentru a intra în politică. Daniel Florea (foto) a visat sa ajunga senator PDL de Constanta insa nu i-a iesit. Finul boss-ului de la FRF, Ionut Lupescu, a avut rabdare si dupa atata vreme visul de preamarire i s-a realizat.
Prin decizia Primului Ministru nr. 718 din 08.10.2009, Aurelian Popa a fost numit în funcţia de preşedinte al Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), informeazã un comunicat al Autoritãţii. Potrivit sursei citate, prin aceeaşi decizie, vicepreşedintele AVAS, Mircea Ioan Pavelescu, care preluase şi atribuţiile funcţiei de preşedinte, conform deciziei Primului Ministru nr. 649 din 01.10.2009, îşi continuã exercitarea doar a atribuţiilor de vicepreşedinte. Totodatã, Ionela Bruchental-Pop şi Daniel Florea(foto) au fost numiţi vicepreşedinţi ai Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului, prin deciziile nr. 705 şi 704 din 08.10.2009.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- piscanu andrei 19 Jun, 2010 15:48 frumoooooooooos tare de tot