Cu norodul pe litoral...

Să nu se creadă că România arată cum arată din cauza nemţilor, chinezilor sau confraţilor noştri bulgarii. Trăim într-o mare hazna şi asta este ceea ce am ştiut construi. Dincolo de aspectul neîngrijit al litoralului românesc (Am aflat abia săptămîna aceasta că heirupismul iluzoriu se datora unei „vizite de lucru" a unei alte Elene. Şi că slujbaşii noştri cei obedienţi cîrpăceau orice pentru a face pe plac „conducătorilor iubiţi", şi nu pentru că aşa trebuie.), „poluarea" revine, în mare măsură, turistului de neam-prost. Nu cu prea multe parale în pungă, turistul român şi-a agăţat copiii de gît, şi-a pus costumaţia „aia" de-l poţi recunoaşte peste tot în lume, adică pantaloni de poliester, trei sferturi, legaţi cu şiret, aşa, pe şolduri, tricoul în dungi, de o calitate chinezească „ultrasubţire", astfel încît părul de pe piept să se strecoare prin ţesătura „fină", şi ce nu se vede să iasă prin deschizătura de la piept, unde nasturii, lăsaţi de izbelişte, descoperă lanţul mare „aurit", de care deseori atîrnă o „Fecioară" nedefinită. Şlapii plescăie agale în ritmul cojilor de seminţe, scuipate zi şi noapte, în capul tuturor. Turista s-a gătit nevoie mare pentru această „sărbătoare", căci tot cartierul şi tot satul trebuie să afle că ea, Leana lu' Marin Pîrlitu, pleacă la mare, nu oriunde, ci la Marea Neagră. Aşa că şi-a pus părul pe moaţe, şi-a vopsit unghiile, şi asta înainte de a le curăţa, şi-a scos lănţuşele, şi cerceluşii, şi ineluşele, şi brăţările de prin sertare, şi le-a agăţat pe unde s-a putut astfel încît să se asorteze cu hainele înflorate, satinate, dantelate, luate direct de la taraba din gară, deşi jură pe mă-sa că ar fi din Dubai. Odraslele - Antonio, Mario, Bianca, Alesia, Antonia (şi cine-o mai fi) - primiră restul de bijuterii; n-au chiloţi, dar au brăţări şi lanţuri grele. Pînă la urmă, nu hainele ar avea cine ştie ce importanţă, ci conduitele acestor personaje, venite să se „distreze", din diferite colţuri ale ţării, şi chiar ale lumii, şi comportîndu-se de parcă totul li se cuvine, sinchisindu-se prea puţin de ceilalţi.

Mai întîi de toate, turistul vine la mare în grup, cu amici şi cumnaţi, cu nepoţi şi nepoate, cu fraţi şi surori, pentru a povesti apoi, la grătarul din spatele blocului, faptele lor de vitejie, aşa... pînă dă prima ninsoare. Mai apoi, nu-şi mai permit să se aşeze pe cearşaf, a muncit luni şi luni, şi tot familionul, plus gaşca, are bani cît să se fălească p'un şezlong şi toată plaja să fie a lor. „Dobitocul" care şi-a permis să-şi aşeze cearşaful chiar în dreptul şezlongurilor lor trebuie pedepsit. Auzi, sărăntocul, să le acopere priveliştea şi să le ştirbească din frumuseţea zării! Aşa că un tătic îl strigă repede pe Antonio, un puşti de vreo cinci anişori, îi şopti ceva la ureche şi apoi se reaşeză satisfăcut, aşteptînd efectul şoaptelor sale. Şi puştiul, convins că „domnul" e un prieten de-al tatălui, răstoarnă găletuşa cu nisip direct în mijlocul cearşafului. Cum „domnul" nu se supără din prima, Mario urmă la rînd, răsturnînd găletuşa cu apă direct pe spinarea goală şi bronzată a doamnei. Doamna nu mai fu ca domnul, chiar se supără şi-l apostrofă destul de dur pe puşti, dar tatăl sări ca ars (şi cu el tot clanul) şi înjură de mamă şi dumnezei; auzi, să le strice lor concediul nişte amărîţi care nu-şi permit nici măcar să ia un şezlong! Şi cum se făcu pîrtie în jurul lor, se puseră pe „distracţie" mare şi importantă: spart seminţe, băut bere şi zornăit la table, pe sunetele „dulci şi suave" ale unuia ce cînta de viaţă şi supărări direct de pe telefonul mobil. Puştii fură lăsaţi la voia întîmplării, să facă ce vor, că doar „închiriase" toată plaja. Din cînd în cînd, una dintre mămici punea „ordine", strigînd: „Mario, dă-i sabia aia şi lu' Antonio, că vă ia mama dracului!", „Antonia, lasă dracu' chiloţii ăia pă tine, că-ţi ard una, de nu te vezi!". Şi se „prăjiră" aşa mai toată ziua... Bianca îi alimenta cu seminţe de la taraba din colţ... Antonia le căra pahare cu bere rece... Nenea cu „porumbii... porumbaşi..." le hrănea odraslele... Doamna cu „coliere colorate... din scoici şi perle de mare..." le împodobea chipurile... Domnul cu „bilete la cel mai mareeeeeeee concert al verii cu cel mai mareeeeeeee, cel mai tareeeee numeeeeee al muzicii româneşti, marele Floriiiiin..." le aranjă seara. Ba mai cumpărară şi papuci, pietre de frecat picioarele, sticle cu nămol de cel bun de la Techirghiol, saltele colorate, făcură poze, vorbiră la telefon, tare, mult, colorat, îşi povestiră aventurile, tot tare, să audă tot tîrgul, cît să-i acopere pe ăia de la Radio Vacanţa...

Plecară obosiţi spre 7, roşii ca racii, lăsînd în urmă rodul muncii lor de cîteva luni, risipit pe nisip, printre pungi, coji, mucuri, pet-uri, pahare, seminţe, banane şi multe altele. În frunte, ea cu unghiile sărite, cu părul dus, mîncînd de zori dintr-o pungă de seminţe pe care şi-o atîrnase de gît...

www.dilemaveche.ro