dascăli, Gesturi şi poezie

Unde sunt dascălii de ieri, că astăzi nu sunt niciodată. Ştiţi, cred că oamenii-şi primesc de obicei mai mult decât merită, iar eu mi le-am primit, la vremea mea, pe profa de română, pe cea de religie şi ...am încălecat pe-o şa. Enumeraţia asta e prea scurtă pentru o poveste cu final fericit. Dar, probabil, sunt daruri exprimate în oameni, pe care le primeşti ca să te bucuri de ele o viaţă. Ca o baterie reîncărcabilă din tolba de-amintiri. Şi din sufletul tău de copil. Sunt oameni care îţi ating existenţa cu atâta blândeţe, înţelepciune şi iubire, încât nu îţi deschid doar mintea, ci şi sufletul. Tocmai pentru a-i putea înţelege şi ierta pe unii dintre cei care le vor urma în timp şi spaţiu. dascălii de niciodată. Ştiţi, a fi Dascăl e o misiune, nicidecum o capacitate. Cât de curând, voi reuşi să-i iert pe cei care confundă asta într-un exerciţiu trist, de fiecare zi... Şi pe mine, pentru neputinţa de-a mă fi supărat vreodată.

Citeste mai mult pe http://siblondelegandesc.ro/