Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:47 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De victimele loviturii de stat organizata de Ilici in1989 isi mai aduce aminte careva?

ro

18 Dec, 2009 03:12 2009 Marime text

revolutia_89.jpgLuminiţa Boţoc, copilul de 13 ani ucis cu sânge rece în Calea Lipovei pe 17 decembrie 1989, in Timisoara este un caz emblematic pentru modul în care România eliberată de dictatură şi-a tratat eroii-martiri. Trecută iniţial la categoria morţilor neidentificaţi, Luminiţa a fost îngropată pe 28 decembrie 1989. Procuratura comunistă solicitase, încă din 19 decembrie, Institutului de Medicină Legală o expertiză de specialitate în legătură cu moartea fetiţei.Câteva săptămâni mai târziu, procurorul Romeo Bălan a întocmit procesul verbal de identificare a cadavrului în dosarul 4/P/1990. Familia Boţoc, constituită ca parte civilă, s-a judecat cu locotenent-colonelul Ion Păun şi căpitanul Constantin Gheorghe, puşi sub acuzare pentru măcelul din Calea Lipovei. Condamnaţi la închisoare, cei doi au fost graţiaţi la scurta vreme de Ion Iliescu. „Poate copii mei sau nepoţii mei să afle adevărul, dar eu nu cred. A fost aşa de bine calculat, încât nu s-a rezolvat nimic. Aşa a fost să fie", e singurul lucru pe care Maria Boţoc îl mai poate spune azi.

Atunci, eşalonul al doilea al Epocii de Aur se pregătea să deschidă calota craniană a Revoluţiei şi să secţioneze discret memoria. Acel „stimaţi tovarăşi, cetăţeni, prieteni, sunt stăpânit de emoţie", rostit de un Ion Iliescu mai tânăr cu douăzeci de ani, bântuie şi astăzi povestea sângeroasă a unei revolte sacrificate canibalic. În 2002, când părintele democraţiei originale semna Decretul 727, emoţia nu-şi mai găsea loc în universul politico-sentimental al lui Ion Iliescu. Locotenent-colonelul Ion Păun şi căpitanul Constantin Gheorghe erau graţiaţi de apostila scurtă a primului preşedinte postcomunist, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi condamnase pentru măcelul din Calea Lipovei, din seara lui 17 decembrie 1989.Clemenţa e justificată aşa, cu o formulă juridică care anulează normalitatea: „din motive umanitare". Şapte oameni au fost împuşcaţi mortal atunci. Printre ei, Luminiţa Botoc, o fetiţă de doar 13 ani a cărei mamă mai spune astăzi, printr-o propoziţie care închide o lume, doar „aşa a fost să fie". Cei douăzeci de ani scurşi de la evenimentele din decembrie 1989 închid rotund o realitate fetidă. Festivismul de faţadă va înghiţi şi în 2009 memoria amputată a unei Revoluţii despre care vorbim doar la extreme: cu resemnare şi patimă. Nimic fundamental nu s-a schimbat în cele două decenii care ar fi trebuit să exorcizeze demonii şi reflexele comunismului. Suntem aceeaşi societate bolnavă de uitare, trăim în acelaşi corp măcinat de cancerul dictaturii, gândim cu aceeaşi ignoranţă respingătoare. Cercul iluziilor repetă mereu aceeaşi mişcare: la fiecare 17 decembrie, ne amintim de victimele Revoluţiei, cu o distanţă tristă şi rece.

Eroii din 1989 nu au nevoie de coroane de flori şi lumânări. Familiile lor vor relua la nesfârşit acest ritual, pentru că durerea nu trece nici cu presă liberă, nici cu seriale americane de comedie, nici cu supermarketuri pline, nici cu libertate. Martirii din 1989 ar avea însă nevoie de adevăr. Şi, e sigur, ei nu mai pot ieşi în stradă să-l ceară.

Sursa: neinfectat-de-comunism.blogspot.com

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii