Emil Boc pune Roşia Montană în aşteptare paharul nemulţumirilor populare şi picătura de cianură
Emil Boc pune Roşia Montană în aşteptare: paharul nemulţumirilor populare şi picătura de cianurăPremierul României a declarat într-o emisiune tv, luni 1 august, că nu este întrutotul de partea exploatării la Roşia Montană. Emil Boc a explicat şi de ce. În primul rînd, pentru că nu există un aviz de mediu, iar din acest punct de vedere lucrurile nu sînt clarificate şi ridică semne de întrebare. Al doilea motiv pentru care premierul are reţineri, se referă chiar la contractul de concesiune încheiat în 1999 în favoarea RMGC. Acesta i se pare nefavorabil statului român şi consideră că ar trebui renegociat. Cel puţin aceste două impedimente, invocate de data acesta de şeful guvernului, pun în stand-by proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană.
Este pentru prima oară în ultimii ani cînd premierul se pronunţă pe subiectul Roşia Montană asumîndu-şi o poziţie reţinută şi argumentată în acest sens. Emil Boc a mai avut luări de poziţie în care nu s-a arătat încîntat de ce ar însemna proiectul de exploatare pentru Transilvania, dar nu în calitate de premier ci cu ani în urmă, ca preşedinte al PDL.
Este probabil ca premierul să considere prea mari riscurile unui astfel de proiect şi să nu-şi poată permite asumarea costurilor lui politice, poate chiar mai mari decît măsurile de austeritate: pe acestea le-a putut explica în contextul crizei, o necesitate obiectivă, dar demararea proiectului de la Roşia nu ar putea beneficia de astfel de justificări. Ba mai mult, opinia publică ar putea percepe gestul ca pe încă o capitulare ruşinoasă menită să acopere astfel efectele crizei şi incapacitatea guvernului de a acoperi prin alte mijloace făcute în finanţele ţării.
Cu alte cuvinte, ardeleanul Emil Boc simte că Roşia Montană ar putea fi picătura care să umple paharul pentru electoratul PDL, în special pentru cel din bazinul Transilvania.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- dani 04 Aug, 2011 09:37 Asta chiar nu are ce face Ei dau cu miile de oameni afara, investitori externi nu avem si atunci cand vine unu si e dispus sa el daea bani vor sa dea cu piciorul ? Daca nu ii convine sa mai negocieze, proiectul acesta trebuie imbunatatit in nici un caz anulat
- Liviu 03 Aug, 2011 23:39 Probabil nu stia cat urmeaza sa vina la buget, direct si indirect dupa ce afla sumele mai mult ca sigur o sa fie si el pro exploatare, ca alta sansa de a se lauda ca a facut locuri de munca nu are