Kraft Foods din Brasov inchide portile
Kraft Foods din Brasov inchide portile

Fabrica Kraft Foods din Braşov a oprit producţia începând de joi,
urmând ca până la sfârşitul lunii toţi cei 220 de angajaţi rămaşi în
societate să primească preavizele de disponibilizare. Potrivit lui
Dragoş Grigore, lider sindical la Kraft Foods, producţia efectivă a
fabricii de ciocolată a fost oprită încă de joi. "Practic, fabrica nu
mai produce nimic de ieri (joi - n.r.). Acum angajaţii desfăşoară
activităţi de inventariere, curăţenie, lucruri de pregătire a fabricii
pentru închidere", a declarat Grigore. Angajaţii vor primi preavizele
în data de 30 noiembrie, iar la începutul lunii ianuarie 2010 vor intra
în şomaj, potrivit sursei citate. Kraft Foods a anunţat încă din luna
noiembrie 2008 decizia de a închide fabrica de ciocolată de la Braşov
până la sfârşitul anului 2009 şi că toţi cei 436 de angajaţi ai
companiei vor fi disponibilizaţi, aceştia urmând a beneficia de salarii
compensatorii şi asistenţă plătită de firma pentru găsirea de noi
locuri de muncă. Prima tranşă de disponibilizaţi, care a cuprins 134 de
angajaţi, a fost făcută în luna iunie iar 65% dintre aceştia având deja
"o alternativă în carieră, prin angajare la un alt loc de muncă,
transfer la firma Rap Confectionery sau pensionare" potrivit Doinei
Cavache, Corporate Affairs Manager al Kraft Foods România. "Pentru cei
ce nu au încă un loc de muncă şi sunt interesaţi în găsirea unuia,
precum şi pentru cei ce urmează a fi disponibilizaţi în luna decembrie,
vom continua să acordăm suport pentru găsirea unui nou loc de muncă
prin intermediul firmei specializate în plasarea forţei de muncă ce va
continua să opereze la sediul Kraft Foods România din Braşov", a spus
Cavache. Potrivit aceleiaşi surse, în prezent, la Braşov mai sunt 220
de angajaţi pentru producţia tabletelor de ciocolată Poiana. Compania a
încheiat un contract comercial cu societatea braşoveană Rap
Confectioney, parte a grupului Raptronic, care va da posibilitatea
continuării fabricării produselor de ciocolată extrudate la Braşov.
Prin urmare, firma din Braşov va produce pentru Kraft Foods batonul de
ciocolată "Smash cu arahide" şi bomboanele "Chokotoff", iar Kraft Foods
va continua să fie proprietarul acestor mărci. "Un număr de 67 de
angajaţi ai Kraft Foods România au fost preluaţi de firma Rap
Confectionery, prin transfer şi angajări ulterioare disponibilizării de
la Kraft Foods România", a spus Cavache. Kraft Foods este prezentă pe
piaţa românească din anul 1994, când Kraft Foods International din
Statele Unite a achiziţionat fabrica Poiana Produse Zaharoase din
Braşov. Compania americană Kraft Foods are venituri anuale de peste 37
miliarde de dolari, numără peste 100.000 de angajaţi şi deţine peste
180 de unităţi de producţie, la nivel mondial.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp