O prezentatoare a televiziunii RAI a anunţat “venirea iminentă a extratereştrilor”
O prezentatoare a televiziunii RAI a anunţat “venirea iminentă a extratereştrilor”

Dornici să reediteze isprava lui Orson Welles,
care, în 1938, a stârnit o panică generală în America, adaptând, într-o manieră
originală, romanul Războiul lumilor, al lui H.G. Wells, realizatorii
principalului buletin de ştiri al postului naţional Italian RAI3 s-au gândit să
le facă internauţilor o farsă. Ei au difuzat pe YouTube un presupus buletin de
ştiri, în care crainica Maria Cuffaro anunţa, cu un aer cât se poate de serios,
că sosirea extratereştrilor ar fi iminentă şi că guvernul îi roagă pe cetăţeni
"să nu-şi facă provizii de apa şi hrană, cel puţin deocamdată". Prezentatoarea
TV a mai precizat că, în scurtă vreme, Vaticanul va da publicităţii fragmente
secrete din Biblie, fragmente în care se vorbeşte despre această invazie.
Clipul, postat pe internet, a devenit imediat viral, adunând, în câteva ore,
aproape jumătate de milion de accesări, iar mulţi italieni, panicaţi, au sunat
la RAI spre a întreba când anume a fost difuzat buletinul de ştiri, pe care ei
îl considerau real. De fapt, secvenţele fac parte dintr-un film, L'ultimo
terrestre, a cărui premieră va avea loc, anul acesta, la Festivalul de la
Veneţia şi căruia mucaliţii de la RAI s-au gândit să-i facă astfel o reclamă
inedită, ironizând, în acelaşi timp, şi credulitatea consumatorilor de internet.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp