Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:07 19 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O victorie mare pentru Traian Basescu

ro

07 Dec, 2009 20:08 1026 Marime text

A fost o campanie dificilă în care s-au luat decizii dificile şi în care am învăţat ce fel de ‎politician este Traian Băsescu. Ieri vă pot spune că a fost una din acele zile în care ‎simţi că pierzi 5 ani din viaţă. Suntem la finalul celei mai interesante dar şi celei mai ‎murdare campanii din 1990 încoace. O campanie în care în anumite zile am ‎crezut că victoria lui Traian Băsescu este o misiune aproape imposibilă. Sincer să vă ‎spun am ajuns să am o admiraţie sinceră pentru omul politic Traian Băsescu. ‎
Nu ştiu câţi politicieni ar fi rezistat unui asemenea asediu mediatic. Am vorbit cu ‎oameni din PSD sau PNL care mi-au spus şi ei că Antena şi Realitatea au sărit peste ‎orice limită. ‎

Sunt sigur că victoria lui Traian Băsescu va fi întoarsă pe toate feţele. ‎
Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că Traian Băsescu a câştigat pentru că luptat de la ‎primul minut până în ultimul minut al campaniei. Nu a abandonat niciodată lupta. Din ‎nou, nu ştiu câţi politicieni ar fi ieşit în fiecare zi în conferinţă de presă, ştiind foarte ‎bine că 80% dintre televiziuni nu îl vor prelua. A mers pentru publicul celor câteva ‎televiziuni la care mesajul său a fost auzit. Cele 70,000 de voturi în plus care i-au adus ‎victoria dovedesc că a avut dreptate.‎

În final, pot spune că am o mare satisfacţie personală. Că am văzut primul candidat ‎care câştigă războiul împotriva presei. De când am plecat din presă, am văzut presa ‎românească că s-a schimbat mult în rău, până la nivelul pe care l-am văzut în ultimele ‎luni. Mulţi jurnalişti şi mai ales oamenii din spatele lor au primit ieri o lecţie. Că nu pot ‎decide cine câştigă şi cine pierde alegerile.‎
După mine, presa i-a oferit lui Traian Băsescu şansa de a reveni în cursa. Toată ‎povestea cu filmuleţul şi modul în care a fost promovat au generat un efect de ‎bumerang. ‎
Traian Băsescu nu a câştigat cu voturile liberalilor, care au votat în majoritate pentru ‎Mircea Geoană. A câştigat cu voturile nehotărâţilor, oameni care au venit la vot şi ca ‎reacţie la campania negativă.‎

Cam atât pentru acum, dar sunt multe lucruri de spus. În definitiv, este cea mai ‎interesantă campanie post-decembristă. Voi ce credeţi. De ce a câştigat Traian Băsescu ‎şi de ce a pierdut Mircea Geoană?‎

Sursa: danandronic.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Aklex 08 Dec, 2009 22:37 Stimata Doamna Argentina si iubiti Concetateni !As dori sa intelegeti ca pentru Romani termenul de Diaspora este absolut straniu !!! Nu stiu citi Romani sunt confortabili in Diaspora ??? Termenul corect este Exilul Romanesc! la care ne-au fortat vechii si noii guvernanti ! Reactia de azi,la Vot, a Exilului Romanesc este tocmai raspunsul la definitia de mai sus si imposibilitatea intoarcerii intr-o tara condusa de aceeasi comunisti! Salutam victoria Presedintelui Traian Basescu ,in pofida segmentelor sociale!!! care s-au opus cu inversunare ,aureolind in continuare dezordinea narhia,tradarea si coruptia prin PSD !
  • surmelis argentina pusa 08 Dec, 2009 17:09 DIASPORA a fost cea care a avut ultimul cuvant de spus.