Oprisan i-a cerut, printr-un eseu, demisia lui Geoana de la sefia PSD
Oprisan i-a cerut, printr-un eseu, demisia lui Geoana de la sefia PSD

Vicepreşedintele Partidului Social Democrat Marian Oprişan şi-a dat
luni demisia din funcţia de membru-invitat în Biroul Permanent Naţional
al partidului, au declarat surse din PSD. Potrivit surselor citate,
demisia i-a fost acceptată lui Oprişan de către conducerea
social-democrată. Cu acelaşi prilej, Oprişan i-ar fi cerut şi demisia
'din spirit de onoare' preşedintelui PSD, Mircea Geoană. Oprişan a ales
să-i comunice acest lucru şefului său de partid printr-un eseu, citit
în timpul reuniunii Comitetului Executiv Naţional, care a început cu
'dragi camarazi' şi care a fost criticat mai apoi pe holurile Palatului
Parlamentului de mai mulţi colegi din PSD. 'Nu era nevoie de un eseu
pentru o astfel de solicitare', ar fi replicat Geoană, potrivit
surselor citate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp