Opriti clipa!

Ne grabim sa crestem mari ca sa putem purta rochiile mamei, sa ne putem ruja, sa topaim faloase in pantofi cu toc aducatori de monturi si coloane vertebrale viciate sau sa ne putem barbieri cu tati.

Ne grabim sa fim mari ca sa nu ni se mai reproseze de fiecare daca ca suntem prea mici pentru opinii de om mare, prea necopti pentru a lua decizii si prea imaturi pentru a-I combate pe cei maturi.

Ajunsi adulti, suficient de independenti pentru a ne plati facturile, pentru a contracta imprumuturi bancare, pentru a fi raspunzatori pentru faptele dar mai ales pentru esecurile noastre, devim niste nostalgici incurabili ai copilariei.

In calitate de parinti ne grabim iar sa sarim etape. Sa treaca mai repede etapa sugar pentru a putea sa castigam putina independenta, sa iesim in oras fara panica alaptarii, fara frica colicilor sau a durerilor de dinti. Sa iesim la un film, sa dormim mai mult...Omitem inconstient ca vom deveni si mai ocupati pazind micul cercetas pornit sa exploreze lumea.

Mai apoi, ne dorim sa vorbeasca copilul mai repede pentru a putea comunica mai bine: „ce te doare? „De ce plangi?" ...Atunci se deschide usa interminabilelor negocieri. Mai lasi tu, mai bate el napraznic din piciorus, mai oboseste tata, mai se inmoaie impaciuitor bunica...

In etapa urmatoare marim doza de realism si incepem sa-i educam independentele: „esti mare, trebuie sa te imbraci singur/a", „trebuie sa mananci singur/a daca vrei sa te primeasca la gradi", „trebuie sa stai fara mami si tati toata vara la bunici, esti mare si este si mai amuzant"..

Intr-o dimineata te trezesti ca piticul merge singur la baie, iti tranteste usa in nas solicitand intimitate, ca pe usa de la camera lui troneaza tantos un anunt cu „Interzis accesul persoanelor neautorizate", ca ai vrea sa-l mai saruti dulce, sa-i mananci buricul (asa cum se ruga de tine cat era dependent dar tu te eschivai diplomatic pentru ca erai la capatul unei zile ingrozitoare sau la inceputul uneia fara sfarsit) sau sa-i netezesti mamos parul, dar ca-ti este refuzat totul pentru ca piticul a crescut iar tu esti o mama penibila si plictisitoare.

Nu, nu e prea devreme pentru grijile mele. Emi isi incalzeste singur mancarea la cuptorul cu microunde, confectioneaza senvisuri amuzante, se inchide in baie ca sa se spele pe dinti, se inchide in camera lui cand este suparat pe mine, isi alege hainele si le refuza pe cele indicate de mine, controleaza ghiozdanul de gradi ca sa vada daca am pus schimburi potrivite cu gusturile lui(tricoul cu Ben 10, Spider Man sau Fulger), ma apostrofeaza :"ma ‘nebunesti", "nu mai repeta", "pot si singur".

Desi observ fericita evolutia lui, cand vad toate astea venind spre mine vreau sa strig cu putere : „Opriti clipa!"