Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:57 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stenogramele mafiei (document)

ro

18 Mar, 2010 23:29 3396 Marime text

hotnews_.jpgHotnews a dat lovitura. Şi a dat-o bine. A pus mâna pe o mică parte din transcrierile interceptărilor în cazul Voicu. E de ajuns, suficient aş spune, pentru ca să vezi ce face şi cum poate să gândească o minte de adevărat mafiot. Pentru că acest " domn consilier", "domn general", "Naşul" cum îi spun unii, este mafia PSD în persoană. Şi îi are lângă el pe Vanghelie, Hrebenciuc, Geoană şi mulţi alţi lideri de organizaţii. Pe şeful său, "generalul Iliescu"- Mitică Iliescu şi are la mână pe mulţi, poate prea mulţi din sistemul judiciar românesc.

Cel mai trist e că citim şi constatăm că mafia e transpartinică. El, mafiotul, "l-a rezolvat" şi pe Orban. Ludovic Orban care, în iarna lui 2007, a dat cu maşina, beat, peste o fetiţă. Oare cum s-or simţi liberalii când citesc asta? Da, marele ministru al Transporturilor de pe atunci a apelat tot la Voicu. Deci vă daţi seama cam care-i ierarhia adevăratei puteri.

Te duci la mafie şi mafia te rezolvă. Pentru că ea n-are scrupule, are doar interese. Şantajul, presiunea, traficul de influenţă, cashul şi puterea. Acestea sunt metodele, practicile şi scopurile ei. Ca să controleze tot.

Acest om, acest sinistru mafiot e senator al României, fost deputat, fost consilier. Acest personaj s-a pitit acolo şi l-au pitit şi alţii(printre care şi cuplul Vanghelie-Hrebenciuc) doar pentru imunitate, aşa cum bănuiam. Acestă groaznică făptură era cât p'aci să ajungă Ministru de Interne în România. De două ori. Odată când s-a făcut guvernarea PSD- PDL şi a doua oară, înainte ca Geoană să piardă alegerile. El în 2009, în campanie, îşi negocia cu organizaţiile PSD ( vezi discuţia cu Mazăre, fratele lui Radu Mazăre) funcţia de ministru de Interne, într-un posibil guvern PSD-PNL cu Johannis premier.

De ce? Ca să abiă "toată Procuratura Romaniei, toată Justiţia în mână, toată Curtea..". Ca Vanghelie şi toţi din clanul lor să stea liniştiţi, iar alţii să fie arestaţi.

Suntem în România anului 2010. La 20 de ani de la Revoluţie. 20 de ani în care acest om a crescut odată cu acest sistem: "Domnule, ţi-am spus că, în decembrie 1989, am fost numit aghiotant al primului Procuror General al României libere, când nu mai asculta nimeni de nimeni şi a funcţionat '89, '90, toată perioada şi toate relaţiile mele, am crescut cu ele, odată."

 

Sursa: sorinamatei.blogspot.com

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii