Vanghelie Filmuletul referitor la mita este semitrucat
Vanghelie: Filmuletul referitor la mita este semitrucat

Preşedintele
PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, consideră că apariţia în mass-media a
unui filmuleţ care sugerează că s-ar da bani conducerii partidului
pentru un loc eligibil într-un colegiu la parlamentare, este 'o mizerie
care face parte dintr-o strategie care urmează campaniilor electorale'.
Marian Vanghelie nu ştie cine ar fi putut filma o astfel de scenă
'semitrucată', dar a făcut aluzie că ar exista în interiorul PSD 'unii
care ar dori să aibă o conducere comodă'. 'Nu, o să aibă o conducere pe
care o dorim noi, o conducere competentă şi care se bate pe principii
social-democrate', a avertizat el. El nu a negat că există donaţii în
PSD, la fel ca în orice partid, dar a arătat că nimeni nu a impus o
limită în acest sens, şi, mai mult, că nu toţi cei care au candidat au
dat bani. 'Asta e problema în România - când vom depăşi etapele astea
mizerabile, care nu au nicio valoare. Dacă se dădeau (n.r. - în
filmuleţ) 5 milioane de euro da, Mircea Geoană avea o problemă', a spus
Vanghelie. Potrivit acestuia, filmuleţul este 'semitrucat', fiind puse
cap la cap 'nişte lucruri aranjate şi, în momentul în care se vine cu
banii, se focusează'. 'Haideţi să fim serioşi, cu 5.000 de euro nici
măcar nu putea să plătească afişele 'candidatului X'. Se dă chitanţă
(la donaţii - n.r.) Nu există nicio limită minimă, fiecare dă ce poate,
unii pot, unii nu pot. Dacă am face numai pentru cei cu bani, ar
însemna că foarte mulţi oameni pregătiţi nu ar mai putea să intre în
competiţie. Noi suntem un partid social-democrat şi încercăm să îmbinăm
aceste lucruri. (...) Cred că acolo este o chestie semitrucată, este o
mizerie care nu are nicio valoare', a spus Vanghelie. El a susţinut că
nu a ţinut cont în privinţa candidaţilor la parlamentare şi
europarlamentare 'nici de ceea ce a spus Mircea Geoană, nici de
conducerea Bucureştiului', pentru că a vrut să atragă cei mai
competenţi oameni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Ce sa spuna si rusinea Romaniei!?! 15 Dec, 2009 10:23 Ce sa spuna si rusinea Romaniei, Marean Vanghelie, aceasta Magda Ciumac a politicii mioritico-dambovitene, daca e sarcina de partid??? Ceea ce ma uimeste este faptul ca unii au memoria scurta si au uitat ca practica cumpararii locurilor eligibile este veche pe plaiurile noastre, cam din 1996, preturile osciland de la partid la partidi si pentru fiecare functie. Nu stiu daca filmul este autentic, dar in mod sigur fapta infractionala de dare de mita se afla in cazierul neoficial si inca imaculat al politicienilor romani. Nici prostanacul Geoana nu face exceptie si nu ar trebui sa mire pe nimeni. Mircea Geoana este un caracter slab, un romantic desuet, un personaj care s-a acoperit de penibil, pe care romanii l-au „simtit“ ca atare si l-au „taxat“ cum se cuvine la recentele alegeri. Daca ar avea onoare si-ar prezenta demisia, pentru ca, oricum, „hienele“ din PSD il vor sfasia in curand. Parerea mea.