Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:42 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Am intrat în era în care computerele preiau controlul

ro

06 Sep, 2011 04:02 1799 Marime text

computere-inside.jpgUna dintre cele mai importante invenţii ale secolului al XX-lea, computerul, a adus beneficii imense omenirii, permiţând eficientizarea multor sarcini. Dacă în secolul trecut computerul facilita îndeplinirea deciziilor luate de oameni, în zilele noastre el are din ce în ce mai des sarcina de a lua decizii în locul nostru, preluând uşor-uşor controlul în tot mai multe aspecte ale vieţii noastre.

În ultimele decenii, lumea computerelor a fost dominată de aşa-numita "lege a lui Moore". Aceasta portă numele co-fondatorului Intel, Gordon Moore, care în 1965 a observat că, de când a fost inventat circuitul integrat, în 1958, numărul de tranzistori aplicaţi pe un cip de siliciu s-a dublat la fiecare 12 luni. Moore a prezis că această tendinţă se va menţine pentru "cel puţin 10 ani". Predicţia lui a fost confirmată de-a lungul timpului, rămânând valabilă până în ziua de astăzi (chiar dacă perioada necesară pentru dublarea capacităţii computaţionale este de aproximativ 18 luni). Legea lui Moore a fost adoptată de mult timp ca obiectiv de către companiile producătoare de microcipuri, garantându-i valabilitatea pentru multă vreme de-acum înainte.

Această creştere exponenţială a capacităţii de procesare a cipurilor a declanşat o adevărată revoluţie, permiţând apariţia computerelor personale, a Internetului şi a companiilor-gigant ce domină astăzi Terra, printre care Google, Apple sau Microsoft.

Recent, însă, a fost semnalată o nouă tendinţă de către un grup de specialişti în ştiinţă şi tehnologie, în cadrul unui raport elaborat pentru Casa Albă. Aceştia au comparat timpul necesar rezolvării unei sarcini de optimizare a producţiei. Un computer din 1988, folosind algoritmii software existenţi la acea vreme, ar fi rezolvat această problemă în 82 de ani. În schimb, un computer din 2003 ce ar fi folosit algoritmii software existenţi în acel an ar fi rezolvat aceeaşi problemă în doar un minut, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire cu un factor de 43 de milioane.

Câştigul în productivitate se compune din contribuţia procesoarelor înmulţită cu cea a algoritmilor. Cercetătorii au fost surprinşi de faptul că procesoarele mai performante au contribuit doar cu un factor de 1.000 din ameliorarea observată, iar îmbunătăţirea algoritmilor a reprezentat un factor de 43.000.

Astfel, creşterea în performanţă a algoritmilor software prezintă o curbă ascendentă chiar mai ridicată decât cea a capacităţii computaţionale, ingenuitatea specialiştilor care au conceput aceşti algoritmi accelerând rata progresului în nenumărate domenii.

Continurea pe: Descopera.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii