Bolile trecutului lovesc din nou

A fost o vreme când credeam că, în dezvoltata noastră civilizaţie de tip occidental, câteva boli de demult au fost învinse, cu ajutorul progreselor ştiinţei, ale tehnolgiei, ale economiei.

Călătoriile de azi, oraşele de azi, viaţa de azi, în întregul ei, păreau că nu mai lasă loc unor maladii care, de-a lungul vremii, pe când nu ştiam că ele se datorează lipsei unor vitamine şi minerale esenţiale, seceraseră mii de vieţi. Şi totuşi... Ca nişte fantome ale trecutului, boli aproape uitate revin astăzi, dovedindu-ne că tot nu ştim destul sau, dacă ştim, nu aplicăm corect ceea ce ştim. În alte contexte, din alte cauze decât acum un veac sau două, aceleaşi boli îşi fac totuşi apariţia, scoţându-ne din înfumurata noastră siguranţă de sine, tulburându-ne şi dându-ne lecţii.

Una dintre aceste maladii ciudate - pentru medicii occidentali de azi - este scorbutul, cândva o plagă a marinarilor, a exploratorilor, uneori a soldaţilor, a tuturor celor care, timp de luni la rând, erau lipsiţi de alimente proaspete. Scorbutul este provocat de o carenţă de vitaminaC, necesară sintezei colagenului prezent în ţesuturi. În lumea vie, există numeroase speciii de vertebrate care pot sintetiza vitamina C, o pot fabrica în propriul lor organism; omul, însă, nu face parte dintre aceste specii. Oamenii depind, în întregime, de surse externe pentru a-şi asigura necesarul de vitamina C; altfel spus, trebuie s-o obţină din alimente. În condiţii obişnuite, asta nu era o problemă, căci până şi cei mai săraci oameni aveau, în general, acces la surse de vitamina C naturală: fructe, legume, verdeţuri - cultivate sau sălbatice - care o furnizau în cantitate suficientă.

Cu totul altfel stătea însă treaba pe mare. În vremuri în care călătoriile pe mări durau luni în şir, fără posibilitatea aprovizionării, personalul navelor trăia alimentându-se preponderent cu produse pe bază de cereale şi carne sărată şi afumată, ceea ce explică de ce navigatorii erau principalele victime ale scorbutului. Posibilităţi de a păstra alimente proaspete nu prea existau, puţinele fructe şi legume îmbarcate se epuizau rapid; odată ce se se trecea la alimentaţia pe bază de pesmeţi şi pastramă, cantitatea de vitamina C din organism scădea rapid, fără posibilitatea înlocuirii ei, iar simptomele scorbutului îşi făceau apariţia. O stare de slăbiciune, de oboseală, o letargie de neînvins puneau stăpânire pe marinari; gingiile li se umflau şi începeau să sângereze, corpul li se acoperea de pete vineţii. Pe măsură ce boala avansa, le cădeau dinţii, le apăreau răni ce se infectau şi supurau, febra îi măcina, durerile le zdrobeau corpul, mintea li se înceţoşa, sărmanii bolnavi deveneau incapabili să se mai mişte şi, în cele din urmă, după câteva săptămâni de chinuri, mureau.

Cititi articolul integral aici:  Descopera.ro