Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:14 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadaqués, colţul de rai al lui Salvador Dalí

ro

28 Jul, 2011 16:12 1923 Marime text

cadaques-inside.jpgAproape de graniţa Spaniei cu Franţa, pe ţărmul catalan al Mediteranei, se află un loc magic, considerat de mulţi comoara ascunsă a regiunii Costa Brava: Cadaqués. Cel mai estic oraş al Spaniei, cu o populaţie de 2.860 de locuitori, Cadaqués este un veritabil paradis al artiştilor, atraşi de peisajul superb şi de plajele ce mărginesc apa limpede a Mării Mediterane, veritabile surse de inspiraţie şi de creativitate. Devenit celebru graţie lui Salvador Dalí, care a petrecut aici mai multe decenii, Cadaqués rămâne şi astăzi un loc fascinant, neatins de turismul de masă.

Cadaqués este un loc cu o istorie milenară, asupra căruia şi-au lăsat amprenta atât marinarii greci, cât şi cei romani. Schimburile comerciale cu nenumărate culturi şi faptul că oraşul a fost nevoit de-a lungul anilor să reziste atacurilor corsarilor au contribuit la dezvoltarea unei aşezări ce reflectă caracterul tenace al locuitorilor. Cu timpul, Marea Mediterană a devenit mai sigură, iar Cadaqués s-a dezvoltat, devenind un port important ale cărui vase desfăşurau activităţi de negoţ în întreaga lume.

Pentru că orăşelul a fost izolat de comunitatea din jur, graţie aşezării sale geografice, locuitorii de aici au dezvoltat un dialect unic al limbii catalane, intitulat Cadaquésenc (localnicii îi spun parlat salat). De altfel, până în secolul al XX-lea era mai probabil ca un localnic să fi vizitat Havana sau alte porturi de peste oceanul Atlantic decât Figueres, oraş aflat la mai puţin de 40 de kilometri distanţă. Acest lucru se datorează faptului că primul drum (ce trebuia să traverseze muntele pentru a lega oraşul de restul regiunii) a fost construit abia în 1910.

Astăzi, Cadaqués trăieşte în bună măsură din turism, însă pentru că aici se ajunge cu dificultate, oraşul îşi păstrează caracterul deosebit ce îl făcea pe Dalí să îi simtă lipsa chiar şi atunci când se afla în Paris, oraşul care l-a făcut celebru. "Cunosc fiecare piatră a plajei din Cadaqués", susţinea artistul.

www.descopera.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii