Casa Albă dezminte oficial existenţa extratereştrilor
Casa Albă dezminte oficial existenţa extratereştrilor"Guvernul SUA nu se află în posesia vreunei dovezi care să ateste existenţa vieţii în afara planetei noastre sau a vreunui contact om - extraterestru", a comentat Phil Larson, oficial la Casa Albă în cadrul departamentului dedicat politicilor pentru ştiinţă şi tehnologie. Acesta a adăugat: "De asemenea, nu există informaţii credibile care să sugereze că există dovezi ale existenţei extratereştrilor pe care guvernul SUA le ascunde de public".
Prima petiţie, semnată de 5.378 de persoane, cerea dezvăluirea informaţiilor deţinute de guvern în ceea ce priveşte comunicarea cu fiinţele extraterestre. Cea de-a doua, susţinută de 12.078 de semnături, solicita poziţia oficială a Casei Albe referitor la contactul cu civilizaţiile extraterestre.
Oficialul american a susţinut în răspunsul oficial că nu există dovezi credibile ale existenţei extratereştrilor pe Terra. Acesta a adăugat că, deşi anumiţi oameni de ştiinţă au ajuns la concluzia că şansele ca viaţa să existe altundeva în Univers sunt foarte mari, probabilitatea ca omenirea să intre în contact cu acestea este foarte mică, din cauza distanţelor mari.
Cu toate acestea, Larson a spus că SUA continuă să caute viaţa extraterestră prin programe ca SETI (care acum nu mai este finanţat de stat) sau prin naveta Kepler, care caută planete similare Terrei, ce ar putea fi locuibile. De asemenea, luna aceasta urmează să fie lansat spre Marte roverul Curiosity, care va analiza mediul marţian pentru a descoperi dacă Planeta Roşia a găzduit în trecut forme de viaţă.
Răspunsul nu a fost considerat satisfăcător de una dintre organizaţiile din spatele celor două petiţii. The Paradigm Research Group a dat publicităţii un comunicat în care anunţă că "aşa cum ne aşteptam, răspunsul guvernului SUA a fost scris de un oficial de rang scăzut, de la Biroul de Politici pentru Ştiinţă şi Tehnologie. Răspunsul este inacceptabil".
Sursa: Descopera.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp