Ce reprezintă misterioasele semne recent descoperite la Ierusalim? Arheologii nu au nicio explicaţie
Ce reprezintă misterioasele semne recent descoperite la Ierusalim? Arheologii nu au nicio explicaţieSăpând în situl arheologic cunoscut sub numele de Cetatea lui David, situat în estul Ierusalimului, cercetătorii israelieni au dezgropat o serie de încăperi scobite în stâncă, iar într-una dintre ele, şanţuri în formă de V, despre a căror semnficaţia arheologii nu au nicio idee.
Trei astfel de şanţuri sunt scobite în podeaua de calcar a uneia dintre încăperi, având o adâcime de cca. 5 cm şi o lungime de 50 cm.
Arheologii afirmă că au fost scobite în urmă cu cca. 2.800 de ani, dar nu au putut oferi nicio explicaţie privind rostul lor.
E posibil ca şanţurile în formă de V să fi adăpostit vreo structură din lemn, cu rol necunoscut şi care nu s-a păstrat. E posibil, iarăşi, ca ele să fi avut un rol ceremonial sau pur decorativ. Nimic, până în prezent, nu i-a putut ajuta pe arheologi să emită o teorie privind rolul acestor semne.
Cioburi de vase ceramice găsite ăn interiorul încăperii arată că acesta esa folosită vremea Regatului Iudeii, dar nu se ştie dacă a fost construită atunci sau dacă este mai veche, datând din vremea canaaniţilor.
Construcţia are ziduri drepte, podele nivelate cu grijă, este construită cu multă pricepere şi atenţie şi, în plus este situată în apropierea unui loc foarte important: singura sursă naturală de apă a oraşului - izvorul Gihon. Toate aceste caracteristici sugerează că era vorba despre o construcţie cu o funcţie de mare însemnătate - dar care ar fi fost aceasta, rămâne un mister.
Într-o altă încăpere a fost descoperită o piatră aşezată vertical - ca o piatră de mormânt; asemenea pietre, spun arheologii, marcau locul desfăşurării unor ritualuri sau ceremonii în memoria strămoşilor. Este posibil ca piatra - singura de acest gen descoperită intactă în siturile arheologice din Ierusalim - să fi fost un vestigiu al vechilor practici religioase "păgâne", anterioare apariţiei religiei mozaice monoteiste şi pe care vechii profeţi evrei încercau să le desfiinţeze.
Dar prezenţa acestei pietre nu însemnă neapărat că edicifiul dezgropat ar fi fost un templu. E posibil ca piatra să fi marcat pur şi simplu o zonă dedicată cultului religios într-o clădire cu destinaţie altminteri laică.
Confruntaţi cu misterele ce înconjoară recentele descoperiri - în special semnificaţia semnelor în formă de V - arheologii implicaţi în proiect au apelat la public pentru a primi sugestii. Ei au publicat pe Facebook imagini de la locul săpăturilor şi au primit numeroase idei referitoare la rostul semnelor enigmatice. Acestea, după diversele păreri exprimate, ar putea reprezenta:
- şanţuri menite să susţină panouri de lemn (cu o funcţie ce rămâne încă a fi lămurită)
- adâncituri pentru turnarea metalului topit
- caractere ale unei străvechi scrieri ebraice sau egiptene
Situl arheologic Cetatea lui David se află într-o zonă "problematică" din Ierusalimul de Est, ocupată de Israel în 1967 şi revendicată de palestinieni drept capitală a unui viitor stat propriu.
Sursa: Descopera.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp