Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:30 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cele mai vechi picturi rupestre din centrul şi estul Europei au fost descoperite în România

ro

07 Sep, 2011 00:00 2109 Marime text
descopera.jpgDescoperirea arată că zona era locuită acum 32.000 de ani, când au fost făcute desenele. Mai mult, substanţa utilizată pentru realizarea picturilor datează de acum 36.000 de ani.

Picturile, descoperite în peştera Coliboaia, judeţul Bihor, sunt negre şi reprezintă animale, printre care un zimbru, un cal, posibil o felină, capete de urs şi chiar rinoceri. Ele au fost găsite într-o galerie înaltă, greu accesibilă din cauza unui râu subteran.

Echipei de cercetători români i s-au alăturat 5 specialişti veniţi din Franţa. Conform acestora, picturile pot fi determinate ca aparţinând unei perioade vechi a artei parietale, Gravettian sau Aurignacian, fiind pentru prima dată când se atestă artă parietală atât de veche în Europa Centrală.

"Peştera Coliboaia are o importanţă deosebită deoarece este prima din Europa Centrală care are zeci de reprezentări animale," a declarat arheologul Jean Clottes.


descopera1.jpg
Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie, a declarat că "în ultimii doi ani, aici au mai fost descoperite şi alte lucruri interesante, precum schelete şi desene foarte importante pentru patrimoniul României şi al Europei."

Desenele din Apuseni seamănă cu cele găsite în peştera Chauvet din Franţa (foto), considerate a fi cele mai vechi din Europa. Acum, specialiştii spun că descoperirile indică faptul că acum 36.000 de ani, în Franţa, Spania şi România existau grupuri de Homo sapiens care aveau aceiaşi viziune despre lume şi care practicau ritualuri de vânătoare asemănătoare.

Sursa: Descopera.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii