Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:43 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Durerile de spate Ce facem şi ce ar trebui, de fapt, să facem?

ro

13 Aug, 2013 09:37 2397 Marime text
Peste o treime dintre persoanele care suferă de dureri ale coloanei vertebrale şi ale articulaţiilor recurg la repausul la pat. Însă, după părerea multor specialişti, tocmai asta n-ar trebui să facă.

Zăcerea în pat întârzie accesul la tratament, reduce mobilitatea şi prelungeşte timpul de vindecare, spun experţii.

Un studiu realizat în Marea Britanie pe 1.000 de persoane, cu vârste de 25-65 de ani, care sufereau de dureri, a arătat că 35% dintre aceştia consideră că repausul la pat este cel mai bun leac.

Persoanele mai tinere sunt mai predispuse la dureri la nivelul gâtului şi al umerilor, ca urmare a faptului că petrec peste 6 ore pe zi aplecate în faţa unui ecran de computer. Dintre cei mai vârstnici, peste 50 de ani, 99% suferă de dureri lombare. Femeile sunt mai afectate de dureri articulare decât bărbaţii, o treime dintre ele plângându-se că au probleme cu genunchii, comparativ cu 20% dintre bărbaţi.

Pentru toate aceste probleme, repausul la pat nu este soluţia potrivită, spun cercetătorii. Mult mai indicate sunt fizioterapia şi exerciţiile fizice de recuperare.

Fizioterapeutul Paul Hobrough explică:

”Oamenii ajung să fie prinşi într-un cerc vicios, deoarece lipsa de exerciţiu nu numai că sporeşte durerile şi înţepeneala, dar duce şi la atrofierea muşchilor. Aceasta, la rândul ei, poate conduce la creşterea în greutate, ceea ce afectează şi mai mult articulaţiile deja dureroase.

Prevenirea, tratamentul început de timpuriu şi urmărirea  în continuare de către un specialist pot fi de mare ajutor în rezolvarea problemelor.”


Studiul, finanţat de Simplyhealth Advisory Research Panel (ShARP), a arătat că persoanele sub 40 de ani sunt mai înclinate să recurgă la fizioterapie, comparativ cu cele de peste 40, iar în rândul celor de peste 50 de ani, analgezicele sunt tratamentul cel mai mult utilizat, folosit de 63% dintre respondenţi.

Dar, după cum explică dr. Gill Jenkins, din cadrul ShARP, analgezicele care se pot procura fără reţetă pot fi foarte utile pe perioade scurte de timp, dar nu este bine să fie luate pe perioade lungi fără a consulta medicul, mai ales dacă pacientul are şi alte probleme medicale.

„Este important ca persoanele care suferă de dureri persistente să discute opţiunile de tratament cu un medic, fizioterapeut sau alt specialist în domeniu sănătăţii”, spune el.

Iar Steve Tolan, un expert din cadrul Chartered Society of Physiotherapy, afirmă: „Este îngrijorător cât de multe persoane recurg la repaus ca tratament pentru leziuni, când, de fapt, acest procedeu le agravează sau prelungeşte starea.”


Sursa: descopera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii