Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:25 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Erevan – Capitala din sufletul armenilor

ro

20 Jul, 2011 14:16 1840 Marime text

erevan-inside.jpgErevan nu este radioul de unde se spuneau bancuri seci în perioada comunista. Nu, nici pe departe. Este centrul uneia dintre cele mai vechi şi bogate civilizaţii umane. Găzduieşte printre altele faimoasa Universitate de Stat din Armenia, un ateneu şi o valoroasă şcoală de muzică, numeroase institute ştiinţifice, plus celebrele Arhive Matendaran - o imensă colecţie de manuscrise străvechi armene, greceşti, asiriene, ebraice, romane şi persane.

Dar nu vă impacientaţi, antica citadelă are si o viaţă trepidantă, cu centre de afaceri moderne, cluburi, cafenele si multe locuri de distracţie. Încercaţi, şi veţi avea numai surprize încîntătoare, Erevanul are puterea şi farmecul de a deveni destinaţia de vis a oricarui turist. Capitală a Republicii Armene, şi casă pentru mai mult de 1 milion de locuitori, Erevanul este de fapt cea mai mare comunitate de armeni din întreaga lume. Mândrie şi loc de refugiu de-a lungul secolelor pentru încercatul popor martir armean, Erevanul a reuşit şă sfideze negurile istoriei, devenind în prezent un oraş extrem de original, cu un aer primitor şi misterios în egală măsură. Este simbolul viu al rezistenţei şi victoriei unui popor care a fost de multe ori pe pragul genocidului, al exterminării totale din Istorie... Erevanul de astăzi este unul dintre cele mai vechi oraşe din întreaga lume locuite neîntrerupt. Acum mai mult de 2 800 de ani, pe locul actualului Erevan, se înălşa fortăreaţa Erebuni. Orasul construit pe malul răului Hrazdan a fost asediat în nenumărate rănduri de armatele invadatoare ale persanilor, otomanilor şi ruşilor imperiali.

A fost ruinat de numeroase cutremure naturale, fiind situat pe o zonă cu o intensă activitate seismică. Cumplitul cutremur de pământ din secolul 17 a distrus aproape toate clădirile oraşului. Din acest motiv, puţine clădiri istorice mai pot fi admirate în prezent. Oraşul a fost ales capitală odată cu independenţa statului armean, declarată în anul 1918, dată la care număra doar 20 000 de locuitori. Cel care a modernizat şi schimbat pentru totdeauna înfăţişarea sa, a fost arhitectul Alexander Tamanyan, ale cărui planuri au transformat oraşul în bijuteria arhitectonică de astăzi. Este un oraş foarte omogen unde trăiesc în toleranţă numeroase comunităţi şi minorităţi. Autorităţile din perioada sovietică au permis întoarcerea din diaspora a armenilor care doreau să se stabilească aici, Erevanul devenind aşadar oraşul-mamă al armenilor de pretutindeni. Este recunoscut şi admirat şi pentru toleranţa religioasă a locului. Aici pot fi întâlnite la tot pasul locaşuri de cult ale creştinilor apostolici de rit armean (marea majoritate a armenilor aparţin acestui cult, iar Biserica Armeană este cea mai veche biserică creştină din lume). În totală armonie putem vizita şi admira biserici de rit ortodox, iar în ciuda disensiunilor seculare dintre armeni şi musulmani, astăzi există o moschee pe Bulevardul Mashtot. Alte comunităţi religioase deosebit de interesante care pot fi întâlnite aici sunt cele ale evreilor, asirienilor şi ale yezidilor.

Climatul său este unul predominant arid-continental cu veri toride, şi ierni reci. Precipitaţiile sunt relativ reduse, iar anotimpul cel mai potrivit vizitării, conform majorităţii turiştilor, este toamna, cu climă perfectă şi explozie multicoloră de fructe şi legume.

www.descopera.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii