Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:43 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Genomul „Omului din Denisova" a fost secvenţiat complet

ro

09 Feb, 2012 00:00 1649 Marime text

descopera_1.jpgOamenii de ştiinţă au analizat cu un mare grad de precizie genomul unei specii de hominid dispărute, pornind de la un mic fragment de os fosil găsit într-o peşteră din Siberia

Omul din Denisova (denisovan) este, alături de omul de Neanderthal, cea mai apropiată rudă a speciei Homo sapiens.

Fosile aparţinând acestei specii dispărute au fost descoperite începând cu anul 2008 în peştera Denisova (foto) din munţii Altai. Analizele ADN au arătat că este vorba despre o specie diferită de H. sapiens şi H. neanderthalensis, dar care trăia pe acelaşi teritoriu ca şi acestea. Ca urmare a reproducerii încrucişate, între indivizi aparţinând unor specii diferite de hominide, unele populaţii umane de azi prezintă în genomul lor gene străvechi, provenite de la neanderthalieni şi de la denisovani.

Cea mai recentă şi precisă secvenţiere a genomului (identificarea tuturor genelor şi reprezentarea lor, în ordinea în care se găsesc acestea în cromozomi) a fost realizată de cercetătorii de la Institutul Max Plank din Leipzig, Germania.

Materialul genetic a fost extras dintr-o mostră de ţesut de numai 10 mg, provenită dintr-o falangă fosilă descoperită în peştera Denisova, cu o vechime de 30.000 - 50.000 de ani.

Precizia cu care a fost secvenţiat genomul permite chiar distingerea micilor diferenţe dintre copiile genelor provenite de la mamă şi cele provenite de la tată.

Genomul va fi disponibil pe internet, pentru a fi la îndemîna tuturor geneticienilor din lume, iar autorii cercetării consideră că va fi util specialiştilor pentru elucidarea evoluţiei omului şi a relaţiilor existente între Homo sapiens şi cele două specii înrudite, azi dispărute.

Sursa: Descopera.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii