În drumul spre civilizaţie Cum au adoptat românii baia

Baia, duşul şi îngrijirea intimă par cele mai fireşti lucruri. Azi suntem aproape obsedaţi de îngrijirea şi curăţarea corpului. În fiecare magazin întâlnim o gamă largă de şampoane, săpunuri, deodorante, creme şi alte produse de acest fel. Cu toate acestea, baia, aşa cum o cunoaştem în prezent, având loc într-o cadă cu apă caldă, este un lux pe care ni-l permitem abia de câteva zeci de ani.

Spălatul în cadă sau sub duş sunt activităţi zilnice pe care le considerăm extrem de uşor de realizat, dar acest lux a ajuns la îndemâna populaţiei abia în urmă cu o jumătate de secol.

Povestea spălatului şi a îmbăierii a început în Neolitic, mai exact la sfârşitul acestei perioade, dar ea a căpătat forma actuală abia în secolul al XIX-lea. Canalizarea, cunoscută încă din anii 3000 înainte de Hristos, a fost şi ea reproiectată de-a lungul secolelor XVI-XVII, fiind disponibilă publicului larg abia spre sfârşitul anilor 1800. În Neolitic, nomazii au făcut una din cele mai importante descoperiri în materie de îmbăiere. Izvoarele cu apă rece, râurile şi lacurile erau sacre şi aduceau vindecare, dar izvoarele cu apă termală reprezentau o adevărată binecuvântare. În aceste condiţii, rutele migratorilor s-au format în apropierea izvoarelor calde din întreaga lume, fenomen ce a dus la naşterea multor culturi familiarizate cu igiena.

Cititi articolul integral aici:  Descopera.ro