Istoria misteriosului monument de la Stonehenge, descifrată graţie unei noi descoperiri! (video)
Istoria misteriosului monument de la Stonehenge, descifrată graţie unei noi descoperiri! (video)Noi descoperiri făcute la Stonehenge de către o echipă de cercetători din Birmingham, Bradford şi Viena dezvăluie lucruri neştiute până acum despre acest misterios loc.
Oamenii de ştiinţă au făcut noi descoperiri la vestitul monument istoric Stonehenge, relevând faptul că situl era considerat sacru cu 500 de ani înainte de ridicarea primei pietre a acestuia. Mai mult, cercetătorii aduc dovezi noi legate de credinţa religioasă solară din perioada preistorică şi venerarea soarelui. Astfel, ei au putut să deducă modul de desfăşurarea a unora dintre procesiuni şi ritualuri anuale care aveau loc la nord de Stonehenge.
Dovezile arheologice au fost descoperite în timpul cercetărilor de la Cursus, un sit preistoric important, situat în apropierea Stonehenge. Aici, oamenii de ştiinţă de la Birmingham şi Viena au folosit tehnici cu raze X pentru a cartografia zona. În urma acestui proces, ei au descoperit două gropi, una în extremitatea estică şi una în cea vestică.
Cu ajutorul unui software specializat, specialiştii au analizat relaţia dintre gropile de la Cursus şi Stonehenge. În acest mod ei au aflat că, văzute de la Hell Stone (piatra de la intrarea în Stonehenge), gropile erau aliniate cu răsăritul şi apusul din cea mai lungă zi a anului, cea a solstiţiului de vară.
Însă, în ziua solstiţiului de vară nu au loc doar două momente cheie, ci trei. Prânzul este momentul când soarele atinge punctul cel mai înalt din ciclu. Luând în considerare această informaţie, specialiştii au descoperit că în etapa intermediară (punctul atins la prânz), soarele se alinia direct cu centrul Stonehenge-ului.
Însă, descoperirea nu sugerează doar importanţa covârşitoare pe care soarele o avea în vieţile oamenilor preistorici, ci şi că Stonehenge era considerat drept loc sacru cu mult înainte de ridicarea pietrelor de aici.
Monumentele de la Cursus au fost create cu 500 de ani înaintea celor de la Stonehenge. De aceea specialiştii consideră că este posibil ca Stonehenge să fi fost un loc sacru după care să fi fost calculate şi create monumentele de la Cursus.
Acest lucru este susţinut de exactitatea cu care au fost create monumentele de la Cursus în funcţie de alinierea soarelui cu Stonehenge. Mai mult, Heel Stone trebuie să fi avut o semnificaţie specială dinainte ca gropile de Cursus să fi fost create.
Specialiştii au anunţat că analizarea acestei zone va mai dura cel puţin doi ani, timp în care nu este exclus ca noi descoperiri să aibă loc.
Sursa: Descopera.roUrmareste-ne pe Grupul de Whatsapp