„Mă «topesc» în tine” sau dragostea la peştii undiţari

La mii de metri adâncime în apele Oceanului Planetar are loc un fenomen absolut natural dar care, prin complexitate, inedit şi extrem depăşeşte orice act sexual imaginabil. "Faptele de arme" ale peştilor undiţari de ambele sexe ne par, de departe, pur şi simplu incredibile. Cu toate acestea, ceea ce se petrece acolo, în adâncurile şi întunericul de nepătruns, este cât se poate de adevărat.

Au constatat-o, după mulţi ani de studii, cercetătorii care au ridicat, în cele din urmă, vălul care acoperea aventura vieţii peştilor-undiţari.

Scurtă, dar edificatoare carte de vizită

Candidaţi cu şanse maxime de câştig (dar fără voia lor, desigur) la titlul de "Cea mai hidoasă vietate de pe Terra", peştii abisali par zămisliţi de imaginaţia scăpată de sub control a unui prolific autor de literatură fantasy.

Repulsia, mirarea, frica şi dezgustul instinctiv care ne cuprind când vedem pentru prima dată un peşte abisal sunt senzaţii absolut fireşti, atât timp cât conştientizăm că antroporfismul este fereastra prin care observăm şi judecăm lumea exterioară şi vietăţile înconjurătoare. Cu alte cuvinte, îndrăgim aproape instinctiv făpturile care corespund standardelor noastre, evident subiective, de frumuseţe.

Mai pe scurt explicat: 9 oameni din 10 vor găsi infinit mai simpatic şi atrăgător un căţel, pisoi sau viţeluş decât un pui de cioară sau bufniţă. La urma urmei aşa se explică de ce desenul animat Bambi are fani şi în zilele noastre, pe când peştii-undiţari - eroii acestui articol - oripilează majoritatea oamenilor, cu excepţia cercetătorilor care-i studiază sau a celor care s-au debarasat de prejudecăţi la adresa înfăţişării animalelor.

Aşa hidoşi cum ne par, ar trebui să-i privim cu mare respect. Nu doar că trăiesc în condiţii extreme de viaţă, suportând presiuni imense, care ar zdrobi orice scafandru aflat în exteriorul batiscafului, dar au apărut pe Terra cu mult înaintea noastră.

Aparţin peştilor teleostei, adică sunt peşti cu schelet osos, fiind încadraţi de ihtiologi în Ordinul Lophiiformes. În total, au fost identificate peste 350 de specii, răspândite în aproape toate mările şi oceanele.

Unii sunt pelagici, adică trăiesc în largul oceanelor în ape de adâncime mică, dar marea lor majoritate sunt peşti bentonici, trăind în zona numită benthos, adică la mare adâncime, pe fundul oceanelor.

După cum atestă şi numele primit de la oameni şi legat strict de modalitatea prin care aceste făpturi îşi procură hrana, peştii-undiţari, indiferent de specie, au cel puţin un filament ataşat de cap. Filamentul este, de fapt, un spin din înotătoarea dorsală, modificat astfel încât a devenit foarte lung, mobil şi cu funcţie de momeală. Capătul spinului este luminiscent, pentru a atrage orice pradă.

O mare parte dintre speciile de peşti-undiţari au o gură imensă, extensibilă, garnisită cu dinţi uriaşi, lungi şi ascuţiti, în aparenţă disproporţionat de mari, dar din care prada nu mai are nicio scăpare odată ce a fost înşfăcată.

Unii peşti abisali undiţari prezintă înotătoare pectorale modificate, cu ajutorul cărora pot merge stângaci şi grotesc pe fundul oceanului, precum nişte făpturi din alte lumi.

Aşa ciudaţi cum ne par, au ajuns chiar şi ei să fie pe cale de dispariţie, ameninţaţi fiind de lăcomia omului, precum şi de creşterea alarmantă a populaţiei umane, în căutare de orice care să îi astâmpere foamea. În special peştii-undiţari din familia Lophiide sunt foarte căutaţi pentru carnea lor, gurmanzii din China, Coreea şi Japonia fiind de părere că muşchii caudali ai acestor peşti au textura şi gustul aidoma cărnii de homar.

Pescuitul fără milă, precum şi dereglările climatice de genul fenomenului El Nino, care forţează ridicarea în apele de suprafaţă şi, implicit, moartea peştilor abisali, au dus din nefericire la includerea acestor bizare, dar fascinante vieţuitoare, în ediţia din 2010 a Cărţii Roşii publicate de organizaţia Greenpeace International.

www.descopera.ro