Misteriosul foc grecesc Scutul de foc al Bizanţului

Într-o lume în care tehnologiile militare de ultimă oră nu încetează să ne uimească prin potenţialul lor mortal, este greu totuşi să ne imaginăm apariţia unei arme care să aibe pentru omenirea actuală, acelaşi impact devastator pe care l-a avut temutul Foc Grecesc în perioada medievală timpurie. Această invenţie epocală a fost străvechiul precursor al mult mai celebrului napalm din zilele noastre. Era un lichid gros, vâscos şi extrem de inflamabil care a fost folosit pe scară largă în timpul asediilor şi bătăliilor navale cu care s-au confruntat bizantinii de-a lungul zbuciumatei lor istorii. A fost de asemenea, asul din mânecă responsabil pentru multe din victoriile bizantinilor, precum şi unul dintre motivele capitale care au permis supravieţuirea îndelungată a Imperiului Roman de Răsărit.

Taina lui Kallinikos

Conform denumirii sale alternative, aceea de „Foc Bizantin”, cea mai temută armă din Europa Medievală a fost inventată în formaţiunea statală cu acelaşi nume, creată de Împăratul Constantin, după momentul convertirii sale la creştinism. Ideea folosirii focului şi lichidelor inflamabile în scop de arme devastatoare, era însă cu mult mai veche.

Încă dinainte de secolul 9 înainte de Hristos, atât asirienii, cât şi grecii, romanii, persanii sau chinezii foloseau în războaie săgeţi cu vârfuri aprinse alături de diverse recipiente pline cu substanţe inflamabile. Istoricul şi gânditorul grec Tucidide menţionează chiar un fel de recipiente metalice tubulare cu rol de aruncătoare de flăcări, care au fost folosite la asediul Atenei din anul 424 înainte de Hristos. Conform cronicarului Ioan Malalas, la sfatul filozofului Proclus (!) flota bizantină a împăratului Anastasius I a folosit un amestec inflamabil pe bază de sulf pentru a înăbuşi revolta lui Vitalianas din anul 515 după Hristos.

Odată cu dezvoltarea şi înflorirea civilizaţiei bizantine, Constantinopolul, capitala emblematică a acesteia, a devenit centru al Europei din acea perioadă, precum şi un mare nod comercial. În acelaşi timp, marele oraş-cetate era supus deseori raidurilor unor inamici redutabili, în rândurile cărora se remarcau prin periculozitate nimeni alţii decât musulmanii.

Articolul integral aici: descopera.ro