Mitul celor 8 ore de somn Cum dormeau strămoşii noştri?

Se întâmplă adesea să ne temem de eventualele episoade în care ne trezim în toiul nopţii, însă acest obicei s-ar putea să nu fie neapărat unul problematic. Există dovezi importante atât ştiinţifice, cât şi istorice, care sugerează că dormitul timp de 8 ore fără întrerupere s-ar putea să fie un obicei nenatural.

La începutul anilor 1990, psihiatrul Thomas Wehr a realizat un experiment în care timp de o lună, un grup de oameni a fost ţinut în întuneric câte 14 ore pe zi.

Deşi a durat ceva timp până când somnul lor s-a reglat, până la finalul celei de-a patra săptămâni, subiecţii au stabilit un model de somn distinct. Ei dormeau în două reprize: mai întâi „trăgeau un pui de somn” timp de patru ore, apoi se trezeau pentru 1-2 ore şi abia apoi se cufundau într-o a doua repriză de 4 ore de somn.

  Deşi, oamenii de ştiinţă specializaţi în studierea somnului s-au declarat impresionaţi de constatare, ideea potrivit căreia omul trebuie să doarmă 8 ore consecutive a persistat în rândul publicului general.

În 2001, istoricul Roger Ekirch, de la Institutul Virginia Tech, a publicat o lucrare bazată pe 16 ani de cercetare prin care aducea la lumină o multitudine de dovezi potrivit cărora în trecut, oamenii obişnuiau să doarmă în două reprize. 

Patru ani mai târziu, Roger Ekirch a publicat cartea At Day's Close: Night in Times Past în care tratează 500 de referinţe istorice ce dovedesc că oamenii aveau obiceiul de a dormi în două reprize. Dovezile despre care discută Ekirch au fost scrieri medicale, jurnale, marturii de la tribunal etc.

La fel ca în cazul studiului lui Wehr, dovezile adunate de Ekirch descriu o prima repriză de somn care începea la două ore după lăsarea serii, urmată de o perioadă de veghe de 1-2 ore şi de o a doua repriză de somn.

„Nu este vorba doar de numărul referinţelor, ci despre modul în care se referă la asta, ca şi cum ar fi fost un obicei cunoscut de toată lumea”, a declarat Ekirch.


În timpul perioadei de veghe dintre cele două reprize de somn, oamenii erau destul de activi. Adesea se ridicau din pat, mergeau la toaletă, fumau şi uneori îşi vizitau şi vecinii. Totuşi, majoritatea oamenilor rămâneau în pat, scriau, scriau sau se rugau. Aşa se explică de ce multe cărţi de rugăciune din secolul al XV-lea propuneau rugăciuni speciale pentru cele două ore de veghe. Mai mult, scrierile arată că timpul dintre cele două reprize de somn nu era unul solitar în totalitate. De multe ori, oamenii purtau discuţii sau întreţineau relaţii sexuale.

Un manual medical din Franţa secolului XVI sfătuia cuplurile să întreţină relaţii sexuale în această perioadă deoarece aşa aveau mai multe şanse de a avea urmaşi, fiind mai puţin obosiţi.

Potrivit lui Ekirch, se pare că referinţele privitoare la cele două etape ale somnului au început să dispară în secolul al XVII-lea. Mai întâi, obiceiul a dispărut în rândul claselor superioare din oraşele aflate în nordul Europei, urmând ca în cursul a 200 de ani, el să fie uitat şi de cei din societăţile vestice. Până în anii 1920, obiceiul celor două reprize de somn a dispărut din mentalul colectiv.

  Roger Ekirch asociază această schimbare cu îmbunătăţirea sistemului de iluminat stradal, a celui domestic şi cu o creştere semnificativă a cafenelelor care uneori erau deschise chiar şi noaptea.


Pe măsură ce noaptea a devenit un timp al activităţilor legitime, perioada de timp pe care oamenii o mai puteau dedica odihnei s-a diminuat.

În 1667, Parisul devine primul oraş din lume ale cărui străzi sunt luminat folosind lumânări de ceară în lămpi de sticlă. În acelaşi an şi Lille are parte de iluminat stradal, urmat de Amsterdam unde iluminatul era asigurat de lămpi cu ulei. În acest ritm, până la finalul secolului XVII, mai bine de 50 de oraşe europene importante beneficiau de iluminat stradal.

Astfel noaptea nu mai era un timp destinat exclusiv somnului. De fapt, somnul pe timp de noapte este considerat o pierdere de vreme odată cu apariţia iluminatului stradal.

„Oamenii începeau să perceapă din ce în ce mai bine timpul şi să fie mai sensibili cu privire la eficienţa înainte de secolul al XIX-lea. Însă revoluţia industrială a intensificat această atitudine”, a explicat Roger Ekirch.

O dovadă importantă care semnalează această schimbare de atitudine vizavi de somn este semnalată într-un jurnal medical din 1829 prin care părinţii erau sfătuiţi să îşi dezobişnuiască copiii să mai doarmă în două reprize.

Astăzi, majoritatea oamenilor par să se fi adaptat destul de bine la programul de opt ore consecutive de somn, însă Ekirch crede că multe dintre problemele legate de somn ar putea să îşi aibă rădăcinile în preferinţa naturală a corpului de a beneficia de un somn segmentat.

Aceasta ar putea fi rădăcina unei probleme de somn, a insomniei din mijlocul nopţii în care indivizilor le este greu să mai adoarmă după ce s-au trezit în timpul nopţii sau sau dimineaţa foarte devreme. Această problemă de somn a apărut pentru prima dată în literatură în secolul XIX, în perioada în care somnul segmentat a dispărut definitiv.

„Pe tot parcursul evoluţiei am dormit într-un numit fel. De aceea trezitul în timpul nopţii este parte din fiziologia umană normală”, a declarat Gregg Jacobs, psiholog specializat pe probleme de somn.

Ideea potrivit căreia trebuie să dormim opt ore consecutive ar putea fi dăunătoare, spun el, explicând că de multe ori oamenii care se trezesc în timpul somnului devin anxioşi. La rândul său această anxietate împiedică somnul şi astfel ea se poate infiltra în viaţa individului.

Russell Foster, profesor specializat în cercetarea ritmului circadian, împărtăşeşte acest punct de vedere. „Mulţi oameni se trezesc în timpul nopţii şi intră în panică. Le explic ce ceea ce experimentează ei este o întoarcere în timp, la modelul bi-modal de somn. Peste 30% dintre problemele medicale cu care se confruntă medicii plească direct sau indirect de la somn. Însă, până acum, somnul a fost ignorat în pregătirea medicală şi există foarte puţine centre unde se studiază somnul”, a declarat acesta.

Sursa: descopera.ro