O descoperire extraordinară va schimba viaţa a milioane de oameni din întreaga lume
O descoperire extraordinară va schimba viaţa a milioane de oameni din întreaga lumeO echipă de cercetători de la Universitatea San Diego State din SUA au făcut o descoperire extraordinară, identificând secretul care permite întărirea sistemului imunitar înainte ca gripa să ne îmbolnăvească.
Un nou studiu publicat în jurnalul ştiinţific PLoS ONE anunţă că o proteină sintetică foarte puternică, intitulată EP67, are un efect extraordinar: la doar două ore după administrare, aceasta activează sistemul imunitar înăscut.
Până la efectuarea acestei cercetări, EP67 a fost folosită mai ales ca adjuvant atunci când se administrau vaccinuri, fiind utilizată pentru a ajuta vaccinul să activeze reacţia imună. Acum, doi cercetători au identificat potenţialul pe care această proteină îl are cu adevărat.
"Virusul gripei este foarte înşelător, reuşind să păcălească sistemul imunitar pentru a nu fi detectat în primele zile ale infecţiei, înainte ca simptomele să apară", a explicat Dr. Joy Phillips. "Studiul nostru arată că atunci când EP67 este introdusă în corp la 24 de ore de la expunerea la virusul gripal, această proteină sintetică face ca sistemul imunitar să se activeze imediat, reacţionând în timp record la ameninţare, cu mult mai rapid decât ar fi reacţionat în mod natural corpul", a adăugat Phillips.
Deoarece EP67 nu acţionează împotriva virusului, ci asupra sistemului imunitar al pacientului, proteina este la fel de eficientă indiferent de tulpina virusului gripal. Acesta este un mare avantaj faţă de vaccinurile anti-gripale, în cazul acestora fiind necesară folosirea tulpinei gripale aflate în circulaţie la acel moment.
Phillips afirmă că EP67 are potenţialul de a fi folosită şi în cazul altor afecţiuni respiratorii şi în cel al infecţiilor fungice. De asemenea, această substanţă ar putea fi extrem de importantă în cazul tratamentului de urgenţă şi pentru contracararea bioterorismului.
"Atunci când pacientul află că a fost expus la virusul gripal, singurul tratament la care poate recurge ţinteşte direct virusul, dar acesta nu este eficient, iar de multe ori virusul dezvoltă rezistenţă împotriva sa", a explicat Phillips. "EP67 ar putea fi folosit de persoanele care ştiu că au fost expuse la virus, ajutând corpul să lupte împotriva infecţiei înainte ca aceasta să se manifeste", a adăugat specialista.
Cercetătorii spun că EP67 ar putea fi folosită chiar şi în cazul apariţiei unei tulpini noi a unei boli infecţioase, înainte ca patogenul să fie identificat, exemple din trecutul recent fiind epidemiile de SARS şi de H1N1.
Testele au arătat că EP67 este eficientă chiar şi pe animale, fiind testată pe şobolani şi pe păsări. În cazul şobolanilor, rezultatul a fost extraordinar: exemplarele infectate cu o doză letală de gripă nu au murit, în ciuda faptului că EP67 a fost administrată la 24 de ore de la momentul infectării.
Statisticile referitoare la gripă înregistrate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că, anual, între 3 şi 5 milioane de oameni sunt afectaţi de forme severe ale gripei. Ţinând cont că numărul deceselor provocate de gripă într-un, la nivel global, este estimat la 250.000 - 500.000, EP67 promite să salveze multe vieţi.
Sursa: Descopera.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp