Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:03 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă descoperire a cercetătorilor arată că sunt şanse tot mai mici să fim singuri în Univers!

ro

12 Sep, 2012 01:00 1898 Marime text
descopera_1.jpgNoi modelări computerizate arată că numărul planetelor care ar putea găzdui viaţă este mult mai mare decât se credea până acum.

Oamenii de ştiinţă au conceput aceste modele pentru a putea identifica planetele capabile să găzduiască viaţăsituate ce se găsesc în sistemele solare îndepărtate. Până acum, estimările se bazau pe probabilitatea ca aceste planete să prezinte apă pe suprafaţa lor.

Noul model permite oamenilor de ştiinţă să identifice şi planetele care conţin apă în subteran, această substanţă esenţială pentru viaţă fiind menţinută în stare lichidă de căldura planetei.

Cercetarea a fost prezentată cu ocazia British Science Festival, eveniment organizat în Aberdeen.

Planetele care se situează prea aproape de steaua în jurul căreia orbitează îşi pierd apa de suprafaţă prin evaporare, iar cele aflate la o distanţă prea mare nu prezintă apă în stare lichidă, ci doar sub formă de gheaţă. De aceea, până acum se credea că o planetă trebuie să se găsească la o distanţă ideală de soare-în aşa-numita zonă locuibilă sau zonă Goldilocks - pentru a putea găzdui viaţă.

Acum, cercetătorii au ajuns la concluzia că teoria Goldilocks este prea simplistă.

Cititi articolul integral aici: Descopera.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii