Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:25 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O planetă ce ar putea găzdui viaţă a fost descoperită în constelaţia Vela! (video)

ro

14 Sep, 2011 01:00 1767 Marime text
planeta_terra.jpgAstronomii europeni au descoperit a doua planetă aflată în afara sistemului nostru solar ce ar putea găzdui viaţă. Exoplaneta, denumită HD85512b, se găseşte la 35 de ani-lumină de Pământ, în constelaţia Vela.

Alături de această planetă, cercetătorii au mai identificat 50 de planete situate în afara sistemului nostru solar, anunţul fiind făcut în cadrul unei conferinţe organizate în SUA. Planetele au fost descoperite cu ajutorul spectrografului HARPS, un instrument al European Southern Observatory situat în Chile.

Descoperirea exoplanetei HD85512b i-a încântat pe cercetători, pentru că aceasta este situată în zona habitabilă a stelei sale - acolo unde apa poate exista în formă lichidă. Apa în formă lichidă constituie una din condiţiile cheie ce permit unei planete să găzduiască forme de viaţă similare celor găsite pe Terra. Până acum a mai fost descoperită o singură exoplanetă ce ar putea fi un mediu propice vieţii, Gliese 581g.

Planeta nou-descoperită are o masă de 3,6 ori mai mare ca a Pământului, iar temperaturile de la suprafaţa sa variază între 29 şi 49 de grade Celsius, întâlnindu-se un grad ridicat de umiditate. Astfel, HD85512b nu ar fi însă o destinaţie plăcută pentru oameni, deoarece atmosfera acesteia este fierbinte şi umedă, asemănătoare unei băi de aburi.

"Nu spunem că această planetă ar putea fi o gazdă ideală pentru oameni", explică Lisa Kaltenegger, astronom la Institutul Max Planck din Germania. Însă alte forme de viaţă ar putea fi întâlnite pe această planetă. Cel mai probabil acestea ar fi scunde şi ar trăi aproape de sol, pentru că atracţia gravitaţională a planetei HD85512b este de aproximativ 1,4 ori mai puternică decât cea a Terrei.

Pentru a fi siguri de descoperirea făcută, astronomii au observat planeta mai bine de o mie de ori, de-a lungul a 200 de nopţi, susţine Francesco Pepe, de la Observatorul din Geneva, Elveţia..

Sursa: Descopera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii