Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:43 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ostrov a vandut 300.000 de sticle de vin de la inceputul anului

ro

18 Mar, 2010 19:03 2509 Marime text
vinul_ro.jpgProducatorul de vinuri Domeniile Ostrov a vandut, de la mijlocul lunii ianuarie si pana in prezent, 300.000 de sticle, potrivit unui comunicat de presa.

“Am reusit ca de la lansarea pe piata si pana la inceputul lui martie sa ne acoperim 20 de judete prin distribuitori. De asemenea, suntem listati in Metro, Selgros, Auchan si Plus Discount, urmand sa intram in scurt timp si in Carrefour si Kaufland”, declara Marian Moise, directorul executiv Domenile Ostrov. Pe zona HoReCa, vinurile de la Domeniile Ostrov se gasesc in 50 de restaurante din Bucuresti si peste 200 la nivel national.

Vinul suporterului, pentru prima data in Romania

“Incercam sa accesam nise de consumatori care nu au mai fost identificate pana in prezent, in domeniul nostru. Am adus pentru prima data in Romania conceptul de “vinul suporterului” asa cum exista el la marile cluburi din afara”, delcara Marian Moise. In acest sens, producatorul Domeniile Ostrov a semnat pentru 10 ani un acord cu clubul Steaua, pe eticheta sticlei urmand sa apara emblema clubului.

“Avem un calcul simplu, in spatele acestei strategii. In Romania sunt peste 6 milioane de suporteri declarati ai clubului Steaua. Daca 1 milion din acestia cumpara o sticla pe an, putem spune ca dintr-un target dezirabil am reusit o formula de succes”, adauga Marian Moise. Tipurile de vin care vor fi imbuteliate in sticla cu emblema Steaua sunt soiuri nobile, Merlot si Feteasca Alba.

“Domeniile Ostrov” reprezinta brandul “umbrela” sub care se comunica gamele de vinuri ale S.C. Ostrovit S.A. Compania detine plantatiile localizate in raza administrativa a comunelor Ostrov si Lipnita, situate in sud-vestul judetului Constanta, de-a lungul Dunarii. Soiurile cultivate sunt Merlot, Cabernet Sauvingnon, Feteasca Neagra si Pinot Noir pentru vinurile negre. Pentru vinurile albe Domeniile Ostrov cultiva Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Gris, Feteasca Alba, Feteasca Regala si Cramposie.

Primele gamele de vinuri care vor fi aduse pe piata in prima faza sunt Vinaria Ostrov, Premiat, Cosa di Vino, Domeniile Ostrov, Canaraua Fetii si Cetatea Durostorum.
Podgoria Ostrov include centrele viticole Ostrov, la altitudinea medie de 110 m, Oltina si Aliman, situate pe malul drept al Dunarii, la care se adauga centrul viticol Baneasa.

Alaturi de cele 1300 de hectare de vie, S.C. Ostrovit S.A. mai detine 700 de hectare de pomi fructiferi si 200 de hectare de legume si fructe.

Sursa: vinul.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii