Pădurea amazoniană - un paradis imens şi fragil

Rai al biodiversităţii, plămân verde al planetei, o minune a naturii... s-a tot spus câte ceva de soiul ăsta despre pădurea amazoniană, descrieri devenite clişee prin îndelungată şi deasă folosire. De altfel, cuvintele, oricât de pompoase, sunt oricum prea sărace pentru a descrie această imensă, luxuriantă, fără seamăn, măreaţă şi copleşitoare înfăptuire a naturii. Dar cuvintele sunt tot ce avem. Ba nu, mai avem şi imaginile. Poate cu ajutorul lor împreună, imagini şi cuvinte, să putem înfăţişa o părticică infinitezimală, o fărâmă, un măruntă frântură din ceea ce înseamnă colosala îngrămădire de viaţă care este pădurea amazoniană.

Pădurea: plante, animale, ciuperci, microorganisme, o densă şi complicată ţesătură de "viu" pe care oamenii de ştiinţă se trudesc de decenii să o descifreze, aflând mereu câte ceva nou şi surprinzător: ba o specie necunoscută - sau câte zece dintr-o dată - întâlnite numai aici, ba o dinamică aparte, o relaţie complexă şi neaşteptată între vieţuitoarele pădurii ori un fenomen ecologic fascinant şi abia acum înţeles... Pădurea amazoniană înseamnă cinci milioane de kilometri pătraţi de paradis pentru cercetătorii naturii şi de bogăţie pentru noi toţi, toţi oamenii planetei.

Când te gândeşti la vegetaţia luxuriantă a pădurii pluviale amazoniene, pare paradoxală afirmaţia că solul acesteia este sărac în nutrienţi. Dar aşa este. În ciuda aparenţelor, aici nu există un strat gros de sol fertil, bogat în substanţe hrănitoare. Ceea ce asigură creşterea masei vegetale şi susţine întreaga biodiversitate este ritmul rapid al descompunerii resturilor vegetale şi animale, în climatul cald şi umed care domneşte în această regiune. Tot ceea ce ajunge pe pământ - fie că sunt frunze şi ramuri căzute din copaci, fie că sunt organisme animale moarte -, este imediat reciclat prin mecanisme naturale, în stratul subţire de sol de la suprafaţă; materia organică este imediat reintrodusă în circuit şi, pe seama ei, se dezvoltă formele de viaţă care dau marea bogăţie de specii a pădurii.

În acest sol sărac, copacii nu se pot înrădăcina adânc. De aceea, arborii înalţi au adesea astfel de rădăcini, ca nişte contraforturi, menite să lărgească baza trunchiului, pentru a-i oferi stabilitate, şi să absoarbă substanţele hrănitoare de pe o suprafaţă cât mai mare în jurul tulpinii.

Citeşte mai mult pe http://www.descopera.ro/natura/8653460-padurea-amazoniana-un-paradis-imens-si-fragil