Sport, natură şi gastronomie în Ţinutul Mustului, Austria
Sport, natură şi gastronomie în Ţinutul Mustului, AustriaPentru tot românul, Austria e o destinaţie de iarnă. Ei, hai, nu ziceţi că nu-i aşa, ca pe oricine auzi vorbind despre o vacanţă în Austria, zice că merge ori la ski la Innsbruck, ori să petreacă Revelionul sau Crăciunul la Viena. Să ridice mâna cine a fost să viziteze Austria în alt anotimp decât iarna! Foarte puţini, exact cum m-aşteptam.
Dar dacă am ieşi puţin din tabieturile noastre sezoniere şi am încerca să ne gândim la Austria ca la o destinaţie pentru orice anotimp? Ca să nu vorbim în vag, iată şi nişte informaţii concrete despre una dintre cele mai atrăgătoare regiuni austriece, prea puţin vizitată, faţă de cât ar merita.
Mai mult pe http://travel.descopera.ro/8353169-Sport-natura-si-gastronomie-in-Tinutul-Mustului-Austria
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp