Tehnologia ne schimbă radical memoria

De la începutul civilizaţiei umane, capacitatea de a memora a fost recunoscută de minţile luminate drept una dintre trăsăturile cheie ce definesc omul. În mitologia greacă, memoria era personificată de zeiţa Mnemosina, mama celor nouă muze ce stau la originea cunoaşterii manifestate prin arte. Astfel, gânditorii greci recunoşteau rolul esenţial pe care memoria îl juca în definirea umanităţii.

Memoria a continuat să considerată manifestare a divinului şi în creştinism, fiind descrisă de marele filozof Augustin de Hipona ca esenţă a sufletului. Cu timpul, însă, memoria şi-a pierdut atributele divine, iar în vremurile recente tehnologia preia din ce în ce mai multe sarcini Încă din antichitate, oamenii au privit cu temere şi scepticism efectul pe care tehnologiile noi îl au asupra memoriei. În unul din celebrele dialoguri ale lui Platon, Phaidros, Socrate povesteşte cum zeul egiptean Theuth, considerat în mitologia locală inventatorul alfabetului, încearcă să-l convingă pe regele Egiptului, Thamus, să răspândească arta scrisului printre egipteni. Argumentând în favoarea acestei noi tehnologii, Theuth susţine că "stiinţa aceasta îi va face pe egipteni mai înţelepţi şi mai cu ţinere de minte; găsit a fost leacul uitării şi, deopotrivă, al neştiinţei". Regele Thamus contestă însă beneficiile pe care Theuth le pretinde: "scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletele celor care-l vor deprinde, lenevindu-le ţinerea de minte; punându-şi credinţa în scris, oamenii îşi vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, şi nu dinlăuntru, prin cauză proprie. Leacul pe care l-ai găsit tu nu e făcut să învârtoşeze ţinerea de minte, ci doar readucerea aminte". Această pildă reflectă ceea ce gândea Socrate: tehnologia alfabetului schimbă mintea omului într-un mod negativ, substituirea amintirilor cu simboluri exterioare fiind un proces care afectează gândirea, făcând-o superficială. Se ştie, de altfel, că filozoful nu a lăsat nicio operă scrisă în urmă, fiind cunoscut astăzi graţie elevului său Platon, care nu-i împărtăşea viziunea în ce priveşte riscul pe care îl prezintă scrisul.

Cu toate acestea, Socrate a avut dreptate în ceea ce priveşte cel puţin unul dintre efectele pe care tehnologia scrisului le-a avut asupra memoriei: pe măsură ce a devenit posibilă stocarea informaţiei pe un mediu extern, oamenii au încetat să mai memoreze cantităţi uriaşe de informaţii.

În Antichitate epopeele se transmiteau exclusiv pe cale orală, iar minţile strălucite se mândreau cu o memorie de neegalat. Temistocle, celebrul politician şi general grec, avea reputaţia de a fi învăţat numele şi chipul fiecăruia din cei 20.000 de cetăţeni din Atena. Romanii au codificat principiile Ars Memorativa, adică tehnici şi metode de amplificare a memoriei, printre cei care au scris pe această temă numărându-se Cicero şi Quintilian.

În Evul Mediu erudiţii obişnuiau să memoreze pe de rost cărţi întregi. Acest lucru s-a schimbat odată cu tiparul inventat de Johannes Gutenberg, ce a redus costul cărţilor şi a permis apariţia acestora în tiraje mari. Specialiştii estimează că în 50 de ani de la apariţia tiparului lui Gutenberg (eveniment ce a avut loc în 1455) au fost tipărite la fel de multe cărţi câte au reuşit să producă scribii din întreaga Europă în cei 1.000 de ani ce au precedat invenţia presei tipografice de către metalurgistul german.

Accesul publicului larg la această nouă tehnologie şi alfabetizarea, de-a lungul secolelor,

a unui procent din ce în ce mai mare a populaţiei din ţările moderne a dus la transformarea conştiinţei umane şi la renunţarea la tradiţia memorării, tendinţă ce este accelerată în ultimele decenii, odată cu apariţia de noi tehnologii.

Revoluţia electronică şi apariţia Internetului au dus la scăderea costului în timp şi bani al accesului la informaţie, reducând şi mai mult nevoia de a memora.

www.descopera.ro