Thad Roberts – omul care a făcut sex pe Lună… oarecum
Thad Roberts – omul care a făcut sex pe Lună… oarecumÎn 20 iulie 2002, la 33 de ani de la prima aselenizare, Thad Roberts, stagiar la NASA, a furat un seif de aproape 270 de kilograme, în care se găseau mostre de roci selenare adunate din toate misiunile pe Lună.
Având complici - două tinere care urmau acelaşi program ca şi el -
şi un cumpărător, un colecţionar belgian, Roberts pleacă în oraşul
Orlando pentru a vinde pietrele.
Aici, tânărul, care avea o soţie în Utah, oraşul său natal, îi declară
dragostea uneia dintre cele două complice ale sale şi face sex cu ea pe
patul unui hotel ieftin din Orlando, pe care aşezase pietrele selenare.
Povestea are însă un final nefericit pentru Roberts, căci belgianul a
contactat FBI-ul. În urma unei operaţiuni federale, Roberts se
întâlneşte cu un membru FBI despre care credea că este cumpărătorul
belgian, este arestat, judecat şi condamnat la 7 ani de închisoare.
Jaful a avut loc în 2002, dar NASA a reuşit să ţină incidentul secret
timp de aproape un deceniu. Motivul a fost, cel mai probabil, ruşinea de
a fi fost înşelaţi de un om din interior, care, neputând să deschidă
seiful, îl fură cu totul din sediul NASA.
După eliberarea sa din închisoare, Roberts a decis să îşi spună povestea, contactându-l pe scriitorul Ben Mezrich, cunoscut deja pentru două bestseller-uri.
Acum, după aproape 10 ani de la eveniment, autorul a publicat cartea "Sex pe Lună", în care relatează povestea tânărului care a furat pietrele selenare pentru a impresiona o femeie pe care o cunoştea doar de 3 săptămâni, distrugându-şi, în felul acesta, cariera de om de ştiinţă şi, poate, viitor astonaut.
Sursa: Descopera.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp