Uluitor cercetătorii pot citi gândurile, transformându-le în sunete!
Uluitor: cercetătorii pot citi gândurile, transformându-le în sunete!Cercetătorii americani sunt foarte aproape de a reuşi să „decodeze" vocea internă din creierul fiecăruia, ascultând astfel, la propriu, gândurile!
Analizând activitatea cerebrală, cercetătorii pot reconstrui frazele pe care le gândim atunci când ascultăm pe altcineva vorbind. Pentru că activitatea cerebrală care are loc atunci când ascultăm o frază este similară cu cea care se petrece atunci când noi gândim acea frază, oamenii de ştiinţă cred că vor putea folosi această tehnologie pentru a transforma aceste gânduri în fraze.
Cercetătorii afirmă că acest lucru va fi extraordinar de valoros pentru persoanele care nu mai pot vorbi din cauza paraliziei sau pentru persoanele care suferă de deconectare cerebro-medulară spinală (afecţiune cunoscută şi sub denumirea de pseudo-comă sau locked-in syndrome), acestea urmând să recapete capacitatea de a comunica cu cei dragi.
Pentru a explica reuşita, profesorul Brian Pasley de la Universitatea din California a apelat la o metaforă. "Închipuiţi-vă un muzician care se uită la televizor la cineva care cântă la pian, dar care nu aude sonorul. Chiar şi aşa, muzicianul îşi va da seama cum sună muzica, pentru că ştie ce notă emite fiecare clapă", explică Pasley. Echipa sa a realizat ceva similar în ceea ce priveşte undele cerebrale, corelând zonele neurale cu sunetele corespondente. Apoi, cercetătorii au creat un algoritm care interpretează activitatea cerebrală şi, pe baza acesteia, creează o spectrogramă. Apoi, un al doilea algoritm transformă această spectrogramă în sunete.
"Persoanele care ascultă sunetele emise de algoritmul nostru pot descoperi similarităţi între cuvintele reale şi cele reconstruite de computer", a declarat Pasley. Sunetele sunt suficient de clare pentru a permite analizei computerizate să identifice cuvinte individuale.
Studiul condus de Pasley a fost efectuat pe pacienţi care au fost operaţi pe creier, fiind nevoie de folosirea unor electrozi pentru a înregistra activitatea cerebrală. De aceea, este puţin probabil ca gândurile fiecăruia dintre noi să fie citite şi transpuse în vorbe, însă pentru persoanele care nu mai au capacitatea de a vorbi, această cercetare reprezintă un nou motiv de optimism.
Profesorul Robert Knight, co-autor al cercetării, speră că acest studiu va conduce în scurt timp la realizarea unei proteze cerebrale implantabile pentru persoanele cu afecţiuni neurologice. "Gândiţi-vă la celebrul fizician Stephen Hawking. Creierul său este în mod evident genial, dar nu poate produce sunete. Dacă i-am putea «citi» ideile, le-am putea transforma cu ajutorul unui sintetizator, dându-i astfel capacitatea de a vorbi".
Sursa: Descopera.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp