Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:24 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Udrea „Principiul protejarii calitatii vietii cetatenilor trebuie sa fie primordial"

ro

21 May, 2010 02:20 2479 Marime text

elena_udrea.jpgPoziţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, referitor la investiţia societăţii Ecological Center la Năvodari

"Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu sprijină înfiinţarea de depozite de deşeuri în afara cadrului legal sau care, prin amplasare şi periculozitate, ar putea pune în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor ori calitatea mediului. Referitor la cazul depozitului de deşeuri de la Năvodari, din informaţiile noastre, primarul oraşului Năvodari este obligat prin sentinţă civilă definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Constanţa să emită autorizaţie de construire pentru un «Centru de gospodărire deşeuri industriale», investiţie care a primit un acord de mediu din partea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului în anul 2008. Primarul oraşului Năvodari motivează refuzul municipalităţii de a emite autorizaţia de construire prin amplasarea depozitului în vecinătatea unor zone locuite, prin elemente tehnice legate de mărfurile excesiv pulverulente, izolarea deşeurilor şi provenienţa acestora (din ţară sau/şi străinătate), elemente ce nu sunt analizate în studiul de impact.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are cunoştinţă de un proiect de lege, iniţiat de un grup de parlamentari, aflat în procedura de urgenţă, proiect pe care ministerul nostru îl susţine. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul introducerii unor reglementări privind construirea de instalaţii care gestionează sau depozitează deşeuri periculoase, precum şi regimul îngrăşămintelor chimice şi conservarea biodiversităţii şi ariilor protejate.

Potrivit Anexei nr. 2 a Hotărârii nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările ulterioare, «distanţa de protecţie faţă de corpul depozitului trebuie să fie de cel puţin 1000 m pentru depozitele de deşeuri nepericuloase şi periculoase». Considerăm că principiul protejării calităţii vieţii cetăţenilor, al protejării dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale, a zonelor şi staţiunilor turistice, a zonelor protejate stabilite prin lege sau prin documentaţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului, în condiţiile legii, trebuie să fie primordial".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • acelasi greenworld 23 May, 2010 20:40 In afara motivului cu X castiga "capra vecinului sa moara"s-ar putea sa moara si capra voastra de invidie!!
  • greenworld 23 May, 2010 20:37 Nu stiti ca Romania este atat de plina de deseuri incat nu are voie sa importe(LEGE), dar cei mai murdari europeni sunt romanii cu gunoaiele lor cu tot, la propriu si la figurat. Ziaristi sunteti voi care nu cunoasteti nici legile , nici faptele ? Unde va este consultantul de specialitate ? Sau in Romania nu se mai poarta ?!
  • pierre-luc 21 May, 2010 08:35 se pare ca si tanti udrea are cava pe aici, la fel si cei doi mazare si mai ales constantinescu, care in calitate de pre. al cos. jud. trebuia sa ia atitudine contra acestui proiect, ca doa e seful judetului, iar mazare trebuia sa-l spijine pe materi. jos cu aceasta mafie romano-italiana , sa plece la ei