Decizia privind cooptarea lui Banias în comisia pentru controlul activităţii SIE a fost amânată
Decizia privind cooptarea lui Banias în comisia pentru controlul activităţii SIE a fost amânatăSenatorul Mircea Banias a fost propus de PDL membru în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE, însă decizia a fost amânată, marţi, de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Birourilor permanente reunite s-a aflat şi o scrisoare din partea grupului PDL din Senat pentru înlocuirea lui Vasile Nistor (plecat în martie de la PDL la PC) cu Mircea Banias în Comisia parlamentară comună pentru controlul activităţii SIE.
Conform stenogramei, preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a anunţat existenţa scrisorii şi a întrebat dacă sunt observaţii.Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a intervenit: "Sunt prea multe probleme. Să mai lăsăm şi pentru data următoare".
"Mai sunt puţine materiale", a replicat Oltean.
"Deci, să mai amânăm puţin acest material", a insistat Rădulescu.
"Bine. Această scrisoare se amână. Deci, scrisoarea în legătură cu senatorul Banias se amână pentru o altă dată", a anunţat Ioan Oltean.
Senatorul Mircea Banias este acuzat de procurorii anticorupţie că, în octombrie 2010, i-a cerut lui Eugen Bogatu, în acea perioadă şef al Direcţiei Domenii Portuare, să îi dea gratuit mărfuri confiscate aflate la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, în schimbul intervenţiilor sale în favoarea intereselor lui Bogatu. Procurorii i-au interzis senatorului Mircea Banias să părăsească ţara timp de 30 de zile.
Procurorii DNA au reţinut în acest dosar 28 de persoane, printre care Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Liviu Adrian Durbac, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, în prezent şef al Biroului Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti, Liviu Costel Bratu şi Claudiu-Constantin Olteanu, adjuncţi ai şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, precum şi Adrian Sorin Pătraşcu, ofiţer de poliţie, comandant al "Grupului de nave" Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF). Toţi cei 28 au fost arestaţi, miercuri dimineaţă, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Mircea Banias a mai fost cercetat pentru trafic de influenţă în dosarul privind returnarea de TVA în cazul Baaklini, la finalul anchetei fiind scos de sub urmărire.
Sursa:http://www.gandul.info
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp