Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:28 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

EDITORIALUL EVZ Mironescu, şeful ghişeului unic al şpăgilor

ro

25 May, 2011 19:43 1247 Marime text

Destructurarea mafiei din Portul Constanţei a închis, pentru moment, gura cârcotaşilor.Da, PDL era băgat în contrabanda din port, zvonul era corect. Acesta este un răspuns oficial al DNA. Dacă rămâne doar o acţiune demonstrativă de genul "o dată şi gata", e ca şi cum ai vrea să te vindeci dintro singură doză de antibiotic.

Ancheta DNA a fost o acţiune serioasă, nu o cacealma, şi a vizat destructurarea sistemului mafiot din port. Reţeaua a fost deşirată şi expusă publicului până la vârf. Senatorul PDL Mircea Banias e un baron local intrat în declin dar protecţia politică pe care o exercita în rada portului a funcţionat până în ultima clipă. Iar Laurenţiu Mironescu, secretar general în MAI, este cel mai important trofeu din zona Puterii rostogolit de mascaţi pe altarul corupţiei. Mironescu nu era cunoscut în PDL şi în aparenţă nici nu era puternic. E o falsă impresie. Acest domn din Constanţa, ajuns numărul doi în MAI, nu vă este familiar tocmai pentru că era puternic.

Citeste mai mult pe http://www.evz.ro.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii