Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:02 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gruparea Mironescu rămâne în arest

ro

01 Jun, 2011 01:16 2481 Marime text

Laurentiu_Mironescu_05.jpgFostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu, fostul şef al Direcţiei Domenii Portuare Eugen Bogatu şi celelalte 26 de persoane acuzate în dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanţa rămân în arest, completul de cinci judecători respingând, marţi, definitiv, recursurile acestora.

În 25 mai, Secţia penală a instanţei supreme a emis mandate de arestare pentru 28 de persoane reţinute de procurorii anticorupţie în acest caz, printre care Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Liviu Adrian Durbac, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, în prezent şef al Biroului Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti, Liviu Costel Bratu şi Claudiu-Constantin Olteanu, adjuncţi ai şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Adrian Sorin Pătraşcu, ofiţer de poliţie, comandant al "Grupului de nave" Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, precum şi inspectori, lucrători, comisionari şi intermediari vamali, asociaţi şi administratori ai unor firme.

De asemenea, instanţa a emis mandat de arestare preventivă în lipsă pentru El Haj Ahmad, cetăţean libanez, intermediar vamal.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac cercetări penale faţă de 30 de persoane, acuzate de corupţie în legătură cu activităţile de import-export de mărfuri provenite din afara graniţelor Uniunii Europene desfăşurate prin birourile vamale de pe raza Direcţie Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Constanţa.

În acest dosar, senatorului Mircea Marius Banias, cercetat şi el în cauză, i-a fost impusă interdicţia de a părăsi ţara pentru 30 de zile.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii