Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:56 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mironescu i-a făcut cu ochiul cuiva din sală în timpul audierilor

ro

31 May, 2011 17:52 2103 Marime text
În timpul audierilor care au avut loc astăzi, la recursul deciziei de arestare preventivă, fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor a spus că între el şi factorii de decizie s-a format „o prăpastie politică".

Fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Laurenţiu Mironescu, le-a cerut judecătorilor, astăzi, în recursul deciziei de arestare preventivă, să fie audiat pentru a face câteva precizări. Mironescu a apărut foarte relaxat, a făcut cu ochiul unei persoane din spate şi s-a consultat în permanenţă cu avocatul său.

În timpul audierilor, a spus că nu a mai vorbit cu Banias din 2009, iar ultima oară a făcut-o la telefon. "Dacă mă întâlnesc cu Banias, nu ne salutăm", a spus fostul secretar general al MAI. Întrebat cum au depus bilanţul financiar al firmei la care erau împreună acţionari dacă nu-şi vorbeau, acesta a spus că actele erau intermediate de un al treilea acţionar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mada 31 May, 2011 13:57 doamne si asta este proba,nu are voie omul sa faca cu ochiul