Martor ocular „Cadeee, da-te ba ca cade"
Martor ocular: „Cadeee, da-te ba ca cade"Astfel, pe strada Prelungirea Liliacului din KM. 4 - 5, oricine trece pe sub copacul din imagine se poate trezi doborât la pământ de creanga ruptă, susţinută doar de câteva fire de înaltă tensiune. Pericolul pentru cei care circulă prin zona respectivă este cu atât mai mare cu cât zona unde se află creanga cu pricina este aproape de Poştă dar şi de piaţă, aşadar una foarte aglomerată. Asta în timp ce angajaţii din cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei şi-au continuat concediul de sărbători fără să-şi facă vreo grijă că localnicii sunt la orice pas în pericol din cauza ravagiilor pe care le-a lăsat în urmă vântul, viscolul şi zăpada.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp