Mai bine mor decât să spun. Ruşinea - Boris Cyrulnik

A mărturisi cauza ruşinii înseamnă a ne deschide către celălalt, a ne supune puterii lui de a ne judeca. Nu este ceva excepţional ca un individ suferind de ruşine, care se confesează, să provoace o reacţie critică partenerilor săi de dialog.

 Pentru că tăcerea stabileşte o funcţie defensivă, dezvăluirea secretului îl pune în pericol pe cel care vorbeşte. Destinul ruşinii sale depinde de reacţia confidentului, de miturile culturii din care face parte şi de prejudecăţile acestuia. Şi pentru că există o victimă, înseamnă că a existat şi o proximitate fizică între cel agresat şi agresor. Deci va fi vorba şi despre o complicitate deloc surprinzătoare.
„Teatrul intim" al ruşinii - ruşinea de a fi un răsfăţat al vieţii sau de a fi prea sărac, ruşinea de ceea ce am făcut sau de ceea ce nu am avut curajul să facem, ruşinea care ascunde deseori un secret - este explorat cu atenţie de Boris Cyrulnik.
Autorul explică mecanismul ruşinii pornind de la manifestările sale biologice, trecând prin neuroştiinţe şi ajungând la psihologia ruşinii, parcurgând drumul din copilărie până la adolescenţă, de la ruşinea legată de propria sexualitate sau propria familie, până la ruşinea supravieţuitorilor crimelor în masă. Tuturor ne-a fost ruşine cel puţin o dată în viaţă: ruşine de anumite cuvinte şi gesturi, ruşine de corpul nostru.
În fundal, există mereu întrebarea: cum să faci să nu te închizi în ruşine ca într-o vizuină? Cum să nu cazi pradă tuturor reacţiilor emoţionale pe care le provoacă ruşinea? Şi cum să-ţi regăseşti libertatea şi demnitatea, fără să cazi în capcana lipsei de ruşine, care este totodată indiferenţa faţă de ceilalţi?
Cum să te eliberezi de ruşine? Să trăieşti pentru tine, indiferent de ce spun ceilalţi, să ştii să îţi accepţi slăbiciunile şi diferenţele, toate aceste lucruri îţi permit să te detaşezi de sentimentul de ruşine pe care îl porţi în tine. Autorul propune soluţia ruperii pactului tăcerii şi ieşirea din izolare. Pentru că a vorbi este sinonim cu a trăi.
Ruşinea nu este asociată cu necesitate sentimentului de vinovăţie. Ruşinea, plină de amărăciune, umple universul devalorizării personale, în vreme ce culpabilitatea, în lumea greşelii, este plină de suferinţe. Aceste universuri diferite organizează stiluri relaţionale distincte. Sentimentul de a fi făcut rău provoacă strategii ale mântuirii, expierii sau autopedepsirii, în timp ce sentimentul de a fi fost devalorizat organizează relaţii de evitare, de ascundere şi crize disperate de furie. Atunci când o persoană apropiată se simte vinovată, simţim bunăvoinţa sa copleşitoare, îi auzim cuvintele, îi observăm comportamentul de mortificare izbăvitoare, ba uneori ne simţim angoasaţi de dorinţa sa de sacrificiu. Însă atunci când intrăm în contact cu cineva suferind de ruşine, este lesne să observăm că acesta se îndepărtează de noi, ne evită privirile, ne ascunde nu se ştie ce, se teme de noi şi ne reproşează că-l înspăimântăm.

Boris Cyrulnik este neurolog, psihiatru, etolog şi psihanalist. Este cunoscut mai ales pentru dezvoltarea conceptului de rezilienţă, preluat din teoria ataşamentului. În anii 1990 a lucrat cu copii abandonaţi în orfelinatele din România. Autor prolific, în anul 2008 primeşte Premiul Renaudot pentru eseu, pentru volumul Autobiographie d'un épouvantail.

Sursa: edituratrei.ro