Rani deschise
Rani deschisePrefaţa cărţii "Răni deschise" - O trăsătură comună a celor mai multe texte din această carte este faptul cã ele au fost scrise ca urmare a unor invitaţii primite de la diferite instituţii (luând astfel forma unor articole, reproduse în prima secţiune a cãrţii), sau constituie transcrierea unor expuneri orale invitate (acestea formeazã a doua secţiune a cãrţii); altele sunt interviuri care mi-au fost solicitate (a treia secţiune); o a patra categorie include transcrierea unor dezbateri cu oameni ai şcolii, de la învãţãtori şi copii (inclusiv pãrinţi) de şcoalã primarã, profesori şi elevi din învãţãmântul preuniversitar, pânã la universitate şi postuniversitate (ultima secţiune a cãrţii).
A fost o vreme in care mergeam în şcoli ca inspector (pentru acordarea
gradului I unor profesori). Impresiile de la acele vizite au fost
consemnate într-un caiet, ele m-au ajutat în orientarea mea ulterioarã.
Dar de la inspecţie ca sarcinã de serviciu la vizitã invitatã e o cale
lungã, onoarea de care am beneficiat în acest al doilea caz m-a încãrcat
de o rãspundere incomparabil mai mare decãt în primul caz. Mi-am dat
seama cã mã aflu în faţa unor oportunitãţi extraordinare, pe care n-am
voie sã le ratez. Dacã m-au invitat, înseamnã cã-mi acordã încredere, cã
aşteaptã ceva de la mine. Dar de fapt, şi eu eram interesat sã aflu mai
mult despre ei. M-am simţit de douã ori stimulat şi mãrturisesc aici
bucuria cu care am participat la acţiunile evocate mai sus. Aceastã
bucurie, aceastã plãcere de a simţi interesul comun pe care-l am cu
mulţi interlocutori ai mei le-am injectat, sper, în textele propuse
cititorilor, chiar dacã, în cele mai multe cazuri, cele constatate nu
erau vesele.
Cuprinse într-un interval de aproape 40 de ani (1973-2011), scrierile
de faţã exprimã reacţiile mele la evenimente cu care am fost contemporan
sau la istorie şi la lecturi deosebite. Perioada copilãriei, în anii
treizeci ai secolului trecut; anii celui de al doilea rãzboi mondial,
anii de studenţie, din perioada imediat urmãtoare, decalajul dintre
istoria relatatã şi cea trâitã, semnificaţia lui 23 august 1944;
luminile şi umbrele din diferite perioade ale dictaturii comuniste; un
nou mod de lecturã a istoriei culturii românesti, prin aducerea in
aceeasi albie a ştiinţei şi socio-umanului; rolul unificator al Junimii
maioresciene cele douã alfabetizãri de neocolit: de la citit, scris şi
socotit la folosirea calculatorului electronic; de la Haret la Moisil.
Cum au apãrut primele manuale în limba românã: de la Gheorghe Lazãr la
Traian Laescu. Decalajul dintre creaţie şi comunicare în istoria
culturii româneşti; valoarea culturalã a matematicii; contrastul dintre
ştiinţa de azi şi cea de ieri; pro; aspecte antieducaţionale înmass media;
cum modificã internetul procesele de învãţare şi predare; pericolul
diabolizãrii internetului. România europeanã, între pleonasm şi
oximoron; cultura ştiinţificã, între oximoron şi limba de lemn; relaţia
controversatã dintre integrarea europeanã şi identitatea naţionalã; de
ce unii profesori nu se împrietenesc cu elevii lor şi de ce unii pãrinţi
nu devin prietenii copiilor lor; de ce oscileazã mulţi elevi între
plictisealã şi distracţie; cum sã înlocuim în şcoalã modalitatea
predominant imperativã cu una predominant interogativã; latura artisticã
a ştiinţei; câtã geografie şi istorie pot învãţa copiii, discutând cu
pãrinţii şi cu bunicii lor; cât de relevant e bacalaureatul; dar
doctoratul? De ce pãtrunde greu ştiinţa secolului 20 în programele de
învãţãmânt; de ce pierd copiii pofta de a pune întrebãri, de îndatã ce
trec pragul şcolii; de ce nu reuşesc disciplinele şcolare sã comunice
între ele; relaţia dintre infinit şi Divinitate; limba românã, mai
subtilã decât mulţi dintre vorbitorii ei; cum aratã serbãrile şcolare;
de la prezumţia de nevinovãţie la cea de suspiciune; un posibil deficit
de imaginaţie al literaturii şi teatrului (semnalat de Eugen Ionesco);
paradoxul lui Diderot; cât de euclidianã este fiinţa umanã; a face din
joc o componentã inevitabilã a învãţãrii; rostul îndoielnic al
inspectoratelor şcolare; o sperietoare: inspectorul; gradele acordate
cadrelor didactice, sub semnul întrebãrii; succes şi valoare; de ce nu
reuşesc disciplinele şcolare sã comunice între ele;
interdisciplinaritatea, o promisiune neonoratã; transdiscipinaritatea; o
eroare: obligaţia de a restitui manualul şcolar la sfârşit de an; poate
educaţia sã recupereze povestea? Umorul, un ingredient obligatoriu al
unei educaţii de succes.
Toate aceste chestiuni fierbinţi şi multe altele pe care le discutãm în
aceastã carte sunt tot atâtea rãni deschise, pe care nu avem dreptul de
a le ignora.
Mulţumesc Editurii Spandugino pentru colaborarea exemplarã în toate
etapele, de la înregistrarea manifestãrilor vorbite pãnã la faza finalã a
editãrii lucrãrii de faţã.
Solomon Marcus
Sursa: Pravaliacucarti.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp