Arhimandritul Lazăr “Lumea înclină către un creştinism fals, isteric”

Greşelile cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă. (Psalmul 18)

Cine a citit cu atenţie îndrumările Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, acela, fără doar şi poate, a observat că în aceste învăţături se vorbeşte mai mult despre pocăinţă, despre smerenie, despre plânsul în faţa lui Dumnezeu pentru păcatele proprii. Despre aceasta s-a scris atât de mult, că aproape în fiecare carte patristică poţi găsi o astfel de îndrumare. Dar, oricât de straniu ar părea, în timpul nostru este omisă mai mult decât orice, denaturată şi încălcată de creştini tocmai această învăţătură, aceasta lege dintre cele mai importante ale vieţii duhovniceşti. Şi nu întâmplător!

Pe măsură ce acest veac se îndreaptă spre cumplitul său sfârşit, se apropie timpurile apostaziei generale, a înşelării lumii de către diavol şi a împătimirii generale, oamenii se afundă tot mai adânc în patimi, în păcate şi rătăciri. Prima dintre bolile acestui veac - mândria - îşi ridică cel mai sus capul. Apostolul Pavel a spus că în vremurile din urmă oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de argint, mândri, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea credinţei, dar tăgăduind puterea ei. Astăzi fiecare duhovnic care se străduie să le ajute credincioşilor ce vin la dânsul, să le tămăduiască bolile sufleteşti, ştie cât de complexă este lucrarea aceasta, cum s-au cuibărit aceste boli în sufletul oamenilor, cum toţi de la mic la mare sunt profund afectaţi de mândria nebună, de slava deşartă, de iubirea de sine, cât sunt de aroganţi, de supărăcioşi, cât sunt de încăpăţânaţi, de nesupuşi, de neascultători, de neîncrezători. În viaţa duhovnicească acest lucru este foarte grav. Astăzi foarte rar se încredinţează cineva îndrumătorului său; fiecare urmează raţiunii sale, iar duhovnicului i se adresează doar de formă, pentru ca aşa se cuvine, însă în realitate îşi pune toata încrederea doar în sine. În genere, tabloul vieţii duhovniceşti este astăzi foarte sărac, dacă vreunul dintre părinţii din vechime s-ar uita asupra lui cu privirea să curată, cu siguranţă n-ar suporta această vedere şi ar plânge cu amar pentru sufletele noastre. (Sfântul Pahomie cel Mare, care a trăit în secolul al IV-lea, a avut o vedenie de la Dumnezeu despre felul cum vor trăi ultimii dintre monahi, iar după aceasta el a plâns mult timp, s-a întristat, refuzând chiar să mănânce.

Dar noi parcă ne-am obişnuit cu această situaţie, parcă nici nu vedem acest dezastru. Multe patimi se întâlnesc în mediul creştin, iar oamenii le percep ca fiind inofensive şi chiar amuzante, nimeni nu se sperie de ele, nu le combate, deşi multe din aceste „năzbâtii" ucid sufletul şi seamănă moarte duhovnicească în jurul celor care sunt stăpâniţi de ele, iar pe deasupra îi infectează şi pe alţii cu acestea.

 http://www.razbointrucuvant.ro/2012/03/30/arhimandritul-lazar-lumea-inclina-catre-un-crestinism-fals-isteric-cand-inselarea-si-fanatismul-devin-normalitate-in-viata-bisericeasca/