CE CREDINTA, CE OAMENI, CE PARINTI… Din amintirile lui Virgil Maxim de dupa eliberare. “Noua Dumnezeu ne-a dat rabdare. Voi sa cereti sa va dea indurare”

Primele doua saptamani am stat acasa. Impreuna cu tatal meu am lucrat in gradina din jurul casei ca sa intru in ritmul firesc al vietii. Noaptea scriam intr-un caiet poemele isihaste pe care le aveam in memorie, inca proaspete; angajarea in viata cotidiana ma va face sa uit poate o parte din ele. Peste ani, nu pe cele mai vechi le-am uitat, ci pe cele scrise mai tarziu. Asa o fi legea plasticitatii memoriei. In tinerete, imprimarea e mai profunda, la batranete mai superficiala. Si nu ma inselam.

Aveam sa aflu mai tarziu ca Securitatea isi dresase oamenii din sat pentru a ma supraveghea; ispite noi ma asteptau. Tata mi-a povestit cum a fost asaltat de cateva ori de reprezentantii partidului ca sa ma determine prin scrisori sau prin vorbitor sa renunt la trecutul meu ideologic, sa fac declaratii de atasament la noua ordine de stat; l-au lasat sa inteleaga ca asa voi fi eliberat si promovat in functii. Cu lacrimi in ochi mi-a marturisit: Citeste continuarea http://www.razbointrucuvant.ro.