Ce înseamnă o spovedanie bună? Răspunsuri de mare folos de la Părintele Ciprian Negreanu

Părintele Ciprian Negreanu - biserica studenţilor din complexul Haşdeu, (Cluj-Napoca):

„Cei ce-L caută pe Hristos vor primi multă dragoste"

- Părinte Ciprian, de ce este atât de important ca omul să se spovedească?

- In primul rând, e nevoie să se spovedească pentru a se reînnoi, pentru a-şi curăţi sufletul printr-un nou Botez - un Botez al lacrimilor, care să scoată la iveală toate darurile pe care le-am primit la Botez şi pe care ni le-am acoperit cu păcate şi cu greşeli. Ne spovedim ca să ne vedem din nou sufletul curat, ca să ni-l regăsim, dezlegat din legăturile păcatelor, să dăm la o parte mizeriile şi toate care acopereau cumva darurile mari ale Botezului. Părintele Arsenie Boca spunea că oricine, oricât de puţini talanţi ar avea, unul tot are, care e Botezul. El aşa socotea, că cel care are un talant e cel care are Botezul - dar care e un talant mare.

După aceea, ne spovedim pentru că nu există om care să nu-şi simtă conştiinţa mur­dărită, neîmpăcată, neliniştită şi căutăm răspuns la Dumnezeu, dezlegare de la Dum­nezeu - şi asta numai prin preot, numai aşa găsim dezlegare. Şi atunci, ne spovedim sau căutăm să ne spovedim pentru că ne mustră conştiinţa. E „pârâşul de pe cale", despre care ne vorbeşte Mântuitorul: „Impacă-te cu pârâşul tău pe cale", căci altfel va trebui să plătim până la ultimul bănuţ, dacă nu ne împăcăm cu el. Şi eu aş zice: minunat ar fi să ajungem să fim prieteni cu pârâşul nostru, care este conştiinţa adică să ne sfatuiască, iar noi să-i urmăm sfaturile. Adică spovedania să fie împrietenirea cu „pârâşul"; nu numai o împăcare formală, ci o împrietenire. Ne spovedim în principal din aceste două motive şi din al treilea, aş zice, care tot principal este: ne spovedim pentru că ne dăm seama că doar prin sfatuirea unui duhovnic, unuia mai înaintat pe Cale, unui cunoscător bun al învăţăturilor de credinţă, a vieţuirii duhovniceşti, al luptei nevăzute, doar prin sfatuirea lui putem să învăţăm şi noi cum să luptăm, cum să ne biruim pe noi înşine, cum să ne biruim patimile. Spovedania să nu se rezume numai la mărturisire, ci şi la sfatuirea duhovnicească, la duhovnicie.

- Pentru că vorbim despre îndrumare, cum ar trebui să fie relaţia dintre fiul duhovnicesc şi părintele duhovnicesc?

- Sunt oameni pe care îi cunoşti de ani de zile, vin şi se spovedesc şi... doar se spovedesc. Spun rapid păcatele şi se rezumă doar la atât. Nu au o relaţie vie cu duhovnicul. Simt că se dezleagă păcatele, dacă au pocăinţă - dar sunt ca nişte oameni care intră într-o grădină şi culeg numai o floare, deşi ar putea să ia braţe de flori. Şi cred că relaţia cu duhovnicul ar putea fi mult mai folositoare dacă nu s-ar rezuma numai la a-ţi mărturisi rapid păcatele şi a pleca, fără măcar cu un sfat, sau cu un canon. Incă se şi miră unii când îi opreşti şi le spui ce ar trebui să facă. Cum zicea Părintele Teofil, e nevoie să-l vezi pe duhovnic ca pe un prieten, ca pe un tată şi un frate şi să poţi merge la el ca la un prieten, oricând. Să nu-ţi fie ruşine. Aşa cum un prieten te poate ajuta oricând şi la orice oră, fără să te judece, ci să te înţeleagă întotdeauna şi să fie de partea ta. Pe de altă parte, să fie ca un frate care îţi sare în ajutor în orice clipă şi care te mai şi mustră câteodată şi-ţi bate obrazul că „nu aşa se face", dar şi ca un tată care uneori să aibă şi cuvinte mai aspre dacă e nevoie, dar şi multă, multă blândeţe şi înţelegere.

 http://www.razbointrucuvant.ro/2012/03/08/ce-inseamna-o-spovedanie-buna-ne-raspunde-parintele-ciprian-negreanu-cluj-napoca/