Comunismul mai are o singura şansă să supravieţuiască Prin ură, prin răzbunare, prin răul din sufletele noastre

Părintele MOISE IORGOVAN de la Mănăstirea Oasa - "Nu e treaba de călugăr, dar dacă n-o ăcea un calugar, n-o făcea nimeni"

Nascut in 1974 la Resita, a urmat Facultatea de Drept din Timisoara, unde a intrat in A.S.C.O.R. si a apucat, cu nadejde, pe calea credintei. In 1996, a devenit frate la manastirea Posaga (Alba). Din 2000, obstea de la Posaga s-a mutat la Oasa, in Muntii Sureanu, la 1.400 de metri deasupra lumii. Dupa alti cativa ani de nevointe, monahul Moise Iorgovan a inceput un proiect cultural, care avea sa-l acapareze total: o cronica documentara, filmata si scrisa, despre suferintele din inchisorile comuniste din Romania si Basarabia, marturisite de fosti detinuti politici. Un demers nobil si temerar, despre frumusetea credintei in temnita.

- Parinte, de cativa ani incoace ati schimbat chilia manastireasca pe arhivele Securitatii si truda in obste pe manuirea reportofonului si a camerei video. Cum v-ati apropiat de suferintele inchisorilor comuniste?

- Pe cand eram student, am citit "Jurnalul fericirii" al lui Nicolae Steinhardt, care m-a impresionat foarte mult. Tot pe atunci mi-a crescut interesul pentru memorialistica si, dupa o vreme, nu m-am multumit cu carti, ci am vrut sa-i cunosc pe cei care isi publicau amintirile din inchisoare. Primii fosti detinuti pe care i-am cunoscut au fost doi preoti in Hunedoara, Parintele Oprea Craciun de la Cincis si Parintele Ioan Sabau, din Folt, amandoi mari duhovnici. Ei au inceput sa-mi deschida ochii cu adevarat. Pe urma, am ajuns la Parintele Iustin Parvu de la Petru Voda, care ulterior mi-a devenit duhovnic, si l-am cunoscut pe Parintele Gheorghe Calciu. Incet, incet, am realizat ca sunt goluri mari in informatia publica, privind credinta celor din inchisori si marturisirea lui Hristos, pe care au facut-o, unii cu pretul vietii. Asa m-am hotarat sa adun documente pentru o carte despre Valeriu Gafencu, dar nu pentru public, ci pentru mine, ca sa ma dumiresc. Parintele Calciu, pe care l-am invitat la manastirea Oasa, in 2004, m-a incurajat sa o scriu si sa o public, sa le impartasesc si altora ce am aflat. IPS Andrei Andreicut, arhiepiscopul Albei pe atunci, mi-a dat binecuvantare si sprijin. La fel, parintele Iustin Miron, staretul manastirii Oasa. Documentandu-ma pentru cartea despre Gafencu, am aflat despre foarte multe alte vieti pilduitoare de oameni exemplari, despre o credinta foarte puternica si frumoasa in temnita. Asa mi-a venit ideea sa fac un Pateric al puscariilor comuniste, o carte cu vieti de oameni imbunatatiti sau sfintiti in temnita. Am luat binecuvantare si pentru aceasta lucrare si am mers mai departe. (...)

- Toate astea te formeaza si duhovniceste...

- Da, intr-un fel, pentru ca ai modele si ajungi sa cunosti mai bine Ortodoxia. Iti schimba mult viziunea. De pilda, pe vremea cand ma convertisem, in studentie, eram foarte dur si intransigent in credinta mea, voiam ca toti sa se schimbe odata cu mine, si repede. Nu mai aveam rabdare cu nimeni, iar relatiile cu ceilalti sufereau. Or, in acest nesfarsit pelerinaj al meu pe la supravietuitorii puscariilor comuniste, am inteles ca Ortodoxia inseamna, in primul rand, dragoste si intelegere fata de neputintele celorlalti, si ca eu trebuie sa mi-i apropii, sa fac primul pas catre ei.

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/06/14/monahul-moise-iorgovan-sa-nu-ne-razbunati-sfintii-inchisorilor/