Filoque, denaturarea dogmei sfintei treimi ce implică papismul

Dogma Bisericii nu este o raţionalizare abstractă, un exerciţiu gratuit al gândirii omeneşti, ci un adevăr întrupat, deviaţiile doctrinare soldându-se cu consecinţe acute în viaţa practică a Bisericii. Maniera cum Biserica percepe triadologia se oglindeşte în eclesiologie. Filioque, după mărturia lui Kallistos Ware, "nu numai că distruge echilibrul între cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, ci duce de asemenea la o greşită înţelegere a lucrării Duhului în lume şi încurajează o doctrină falsă despre Biserică".

Status quaestionis

După secole de schismă, de anateme reciproce şi respingeri, secolul XX a devenit prin excelenţă secolul re-întâlnirii, al eforturilor comune de apropiere a diferitelor confesiuni creştine, de interogare reciprocă pe fondul mişcării ecumenice în vederea unei posibile reconcilieri. În acest context, "doctrina Bisericii a devenit, aşa cum nu mai fusese niciodată, purtătoarea întregului mesaj creştin în secolul XX şi recapitularea întregii tradiţii doctrinare din secolele următoare". Începea actul de autointerogare a bisericilor asupra lor însele, asupra structurilor, naturii şi misiunii acestora. Era nevoie ca, printr-o abordare sinceră, fără orgolii sau triumfalism, să se găsească drumul către unitate. În exerciţiul de valorificare a eclesiologiei era firesc să se re-analizeze şi să re-interpreteze principalul motiv care în conştiinţa Bisericii a rămas ca factor decisiv de separaţie: Filioque.

Favorizată de factori politici, sociali şi de altă natură, Schisma de la 1054 a avut însă, ca prim motor de declanşare, diferenţe doctrinare considerate ireconciliabile. Deşi există între confesiunile creştine şi alte "formule de discordie" - după cum menţionează J.Pelikan, Filioque, în ciuda îndemnului neotestamentar de a menţine unitatea Duhului, constituie formula care a declanşat cele mai mari controverse în creştinism. Trebuia clarificat şi cercetat în ce măsură Filioque, punct nevralgic pentru creştinism, comportă consecinţe practice în viaţa şi spiritualitatea Bisericii sau dacă nu cumva adaosul filioquist ţine mai mult de abstractizările permise ale teologilor, irelevante pentru viaţa creştină. Există o relaţie între triadologie şi eclesiologie, între Filioque şi învăţătura despre Biserică? Este Filioque un simplu moft încurajat de contextul istoric şi de rivalităţi inutile, sau reprezintă o denaturare a triadologiei în aşa măsură încât consecinţele lui au polarizat creştinismul?

mai multe pe

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/10/01/filioque-denaturare-a-dogmei-sfintei-treimi-ce-implica-papismul-concluzia-unui-studiu-publicat-in-cotidianul-lumina/