Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:03 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Împărtăşania – des sau rar? Cuvântul Sfinţilor Părinţi “Cei care sunt întru nepocăinţă, să nu îndrăznească!”

ro

14 Aug, 2012 15:16 2812 Marime text

Pe mulţi îi vedem primind Trupul lui Hristos fără pregătire, din obicei, iar nu aşa precum se cade, după lege, a-L primi, în Sfântul post şi în ziua de Paşti, cu gândul şi cu mintea curată. Că se cade să păzim Sfântul post întru nevinovăţie şi să ne curăţim cugetul, şi aşa, să ne împărtăşim. Pentru că, cel necurat nu este vrednic să primească, de pe Sfânta Masă, Trupul lui Hristos.

Să înţelegi, dar, că, cei de demult, care se împărtăşeau Jertfelor, de multă frică aveau trebuinţă şi se curăţeau mai întâi. Iar tu primeşti, cu spurcate mâini şi buze, fără de nici o frică, Trupul şi Sîngele lui Hristos, pe Cel de Care îngerii se cutremură. Vremea o aştepţi, dar osteneala o treci cu vederea. Pe împăratul cel pământesc nu îndrăzneşti să-l săruţi cu buze necurate, pentru că de ocară îi este lui acest lucru. Apoi, leneşule, oare, cum poţi să săruţi, aşa, pe Împăratul Ceresc?

Au nu auzi, pe propovăduitorul Ceresc, zicând: "Cei chemaţi, ieşiţi şi cei care sunt întru nepocăinţă, să nu îndrăznească!" Drept aceea, mulţi primesc această dumnezeiască Jertfă, o dată pe an, iar unii de două ori, iar alţii, de multe ori. Dar cuvântul nostru nu este numai către aceştia din urmă, ci şi către cei ce stau în pustie, fiindcă aceştia o dată pe an se împărtăşesc, iar, de multe ori, şi după doi ani. Atunci, dar, în care chip să se primească sfânta Jertfă? Oare, ca cei care, o dată pe an sau mai rar, se împărtăşesc, sau ca acei ce de multe ori primesc Trupul şi Sângele lui Hristos? Ci, aşa să ştiţi, că aceia ce au cugetul curat şi dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt aşa, atunci, niciodată să nu se împărtăşească. Dar, oare, pentru ce? Pentru că, spre Judecata lor, o primesc, şi spre osândă şi spre pedeapsă şi chin. Căci cela ce va mânca Pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul şi de Sângele Domnului. Pentru aceea, şi preotul, mai înainte rosteşte: "Sfintele sfinţilor, de este, adică cineva dezlegat de păcate, să se apropie, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste".

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/08/13/impartasania-des-sau-rar-in-ce-conditii-cuvantul-sfintilor-parinti-cei-care-sunt-intru-nepocainta-sa-nu-indrazneasca/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii