Încep cu adevărat vremurile grele pentru români… Dar acum ni se dă ţoi şansa de a răscumpăra timpul şi de a fi biserică vie

În timp ce mass-media ne asediază în fiecare zi, prin declaraţii-şoc, cu prăbuşiri virtuale ale Europei sau ale SUA, după caz, mult mai aproape de noi dar mult mai nebăgat în seama se întâmpla fenomenul acumulării unor împrejurări care vor face viata socială tot mai grea, împingând-o până la marginea suportabilităţii. Credem că este timpul ca această nouă eră a problemelor sociale să fie conştientizată mai adânc de fiecare dintre noi, în ciuda iureşului informaţional cu care suntem ameţiţi în fiecare zi. De acum, să ştim că ceea ce se prefigura devine, pe zi ce trece, realitate. Asta în timp ce mass-media, cu unele scăpări mai degrabă neintenţionate, învârteşte o serie de teme total străine de urgenţa actualităţii pe care o trăim (viaţa lui Nicu Ceauşescu, amanţii Elenei Ceauşescu, divorţuri şi nunţi), atunci când nu manipulează de-a dreptul. Toate acestea le spunem pentru a fi pregătiţi duhovniceşte şi pentru a ne aminti de ceea ce spunea Cuviosul Paisie despre astfel vremuri: ele pot fi prilej pentru noi de a ne apropia unul de altul, de a înţelege că fără a trăi creştineşte la modul concret, prin întrajutorare şi comuniune, nu prea vom mai putea supravieţui nici altfel... decât cu mari şi grele compromisuri sau cu mari suferinţe provenite din izolare şi singurătate. Să ne amintim că... nu ne mântuim şi nu ne pierdem singuri.

Mulţi din Biserică problematizează pasivitatea noastră în sens militant, uitându-se cu jind la alte popoare ortodoxe, cum ar fi grecii, de pildă. Insă prea puţini sunt îngrijoraţi de pasivitatea noastră, a românilor, în cele elementare ale credinţei creştine, adică în simţământul acesta de responsabilitate faţă de celalalt, în dorinţa simplă de a ne apropia sufleteşte şi nu numai, unul de celalalt, de a avea, astfel, ...o biserică vie. Nu doar cu pliante şi vociferări arătăm că suntem creştini, ci prin modul în care ne rânduim viaţa, prin manifestarea noastră obştească. Parcă ne caracterizează prea mult individualism, prea multa nepăsare faţă de aceste subiecte şi probleme care, totuşi, sunt reale şi vor deveni, iată, inevitabile şi dureroase... Cât ni se potriveşte acest cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur:

"Toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii". Şi cât de uşor ne-ar fi nouă, creştinilor acestor vremuri, chiar dacă ar veni puhoi de necazuri peste noi, dacă am trăi minunea comuniunii întru mărturisire şi suferinţă, ca pilda minunată a sfinţilor cei 40 de mucenici sau a sfinţilor închisorilor...

Mai multe pe

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/10/04/incep-cu-adevarat-vremurile-grele-pentru-romani-dar-acum-ni-se-da-si-sansa-de-a-rascumpara-timpul-si-de-a-fi-o-biserica-vie-i/